Continental a investit 1,9 mil.euro într-un sistem de depozitare gestionat de roboţi la fabrica din TImişoara

Autor: Roxana Rosu 19 apr. 2019 Știri auto
Continental a investit 1,9 mil.euro într-un sistem de depozitare gestionat de roboţi la fabrica din TImişoara

Grupul Continental a investit 1,9 milioane de euro într-un sistem de depozitare integral automatizat destinat fabricii de componente electronice din Timişoara, gestionat prin intermediul unor roboţi care funcţionează pe bază de baterii.

Acesta este şi primul asemenea echipament din fabricile automotive din cadrul Continental la nivel mondial. 

”Suntem orientaţi spre performanţă, iar acest obiectiv poate fi atins şi susţinut doar dacă se iau în considerare toate trendurile şi condiţiile impuse de către piaţa de profil. Una dintre aceste cerinţe este industrializarea, care este direct legată de calitatea muncii angajaţilor noştri şi de calitatea produselor noastre. Achiziţionarea acestui sistem inovativ reprezintă un pas mare întreprins de noi în acest sens. Decizia de a investi 1,9 milioane de euro în echipamentul de depozitare modular şi ultramodern a venit odată cu cântărirea beneficiilor pe care acesta ni le asigură”, a explicat Ralf Luchs, directorul unităţii de producţie.

Sistemul de depozitare integral automatizat este gestionat prin intermediul unor roboţi care funcţionează pe bază de baterii. Roboţii colectează şi stivuiesc cutiile cu produse în interiorul unui cadru metalic, iar ulterior le rearanjează şi livrează automat către staţii de ridicare dedicate.

Acest echipament ocupă 1000 metri pătraţi şi conţine 42.500 de cutii. Instalarea lui asigură reducerea cu 50% a suprafeţei totale folosite iniţial în acest scop şi oferă servicii mai rapide, mai ergonomice şi mai conforme la un cost mult mai redus. Integrarea acestuia este încă un pas pe care fabrica din Timişoara îl face în direcţia industriei de tip 4.0.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult
Ziarul Financiar
Ziarul Financiar

Comentarii
Inchide