Constantin Stroe

Autor: Alexandru Banu 30 mai 2007 Știri auto
Constantin Stroe

A condus Dacia (la propriu şi la figurat) o viaţă. Promite maşini premium, nu exclude implicarea franco-romănilor în raliuri, ţine piept concurenţei ”nemţilor” de la Skoda, forţează radarele cu 165 km/h şi respinge elegant zvonurile legate de noua creaţie a uzinelor de pe Argeş. Constantin Stroe şi Dacia par îngemănaţi printr-un contract pe viaţă, un angajament care inspiră, mai nou, ideile francezilor şi exprimă voinţa romănilor de a demonstra că au loc lîngă celelalte 26 de steluţe de pe steagul UE. Avansul pare bun, relantiul stă unde trebuie, iar frînele în acest proces evolutiv nu ţin deloc.

ProMotor: Ce Dacie conduce dl Stroe în timpul serviciului? Dar în weekend? Iar dacă nu conduce o Dacie in ambele ocazii, de ce nu o face?

Constantin Stroe: În timpul serviciului şi în timpul liber conduc Dacia Logan Break MCV înmatriculată cu numărul AG-19-VPD, culoare bleu mineral. Cîteodată folosesc maşina Renault Laguna, proprietate personală. Foarte rar, am apelat la un Audi A6 care nu-mi aparţine – şi asta spre a-mi face o imagine concretă în legătură cu performanţele concurenţei.

ProMotor: Cît costă un Logan la poarta fabricii?

Stroe: Regret că nu vă pot da un răspuns exact, dar, desigur, strategia Logan a avut la bază o marjă de profit mică, cu profitabilitate la vînzări mari. Tot ce pot să vă spun este că în acest an se vor fabrica 550.000 de automobile de tip Logan, fapt ce confirmă justeţea strategiei stabilite pentru Logan.

ProMotor: Ce se aude cu noul model Dacia? S-a tot vehiculat prin presă că se pune ceva la cale. Aveţi detalii despre un posibil model de clasă mică?

Stroe: Tot ce vă pot spune acum referitor la noul model Dacia este că vor urma încă trei derivate din Logan şi numai după aceea vom putea discuta de apariţia unui alt model, fie el şi de clasă mai mică.

ProMotor: Viitorul SUV Dacia va fi un Nissan Qashqai mai ieftin?

Store: Nu pot să deconspir acum strategia de produs a firmei Dacia.

ProMotor: Daca nu aţi avea funcţia actuală, v-aţi mai cumpăra Dacia?

Stroe: Categoric! În primul rînd pentru că eu văd în automobil un mijloc de asigurare a mobilităţii zilnice, iar Dacia asigură cel mai bun raport calitatepreţ. Ca simplu cetăţean, mi-aş cumpăra tot un automobil din gama Renault.

ProMotor: Care este maşina dvs. preferată? Ce model intenţionaţi să vă cumpăraţi?

Stroe: Maşina mea preferata este ultima variantă Renault Laguna.

ProMotor: Care sînt punctele-forte al tipului X90 şi unde mai trebuie lucrat?

Stroe: Robustă, fiabilă şi destul de modernă. Piaţa şi viaţa ne-au arătat însă că trebuie să mai lucram la motorizare şi la un plus de confort.

ProMotor: Producţia Dacia este, desigur, externalizată. În ce ţări se produce cea mai mare cantitate de subansamble Dacia?

Stroe: În ţara noastră. În procente, ponderea acestora este de 70%, din care 30% în perimetrul uzinelor Dacia Renault de la Mioveni, Argeş. }inta finală pentru anul 2008 este ca acest procent să ajungă la 80%.

ProMotor: Sînt serviciile postvînzare la înălţimea celor oferite de producătorii externi de automobile?

Stroe: Indiscutabil, serviciile postvînzare sînt organizate după toate procedurile grupului Renault pentru Franţa şi pentru toate pieţele unde sînt comercializate produsele grupului. Foarte important este faptul că strategia noastră a avut în vedere şi costurile în exploatare – cele mai mici posibile.

ProMotor: Ce viteză maximă aţi atins la volanul unei Dacii Logan?

Stroe: Am ajuns de mai multe ori la viteza de 165 km/h, fără însă a atinge limita finală.

ProMotor: Cum se implică Dacia Piteşti în organizarea Cupei Logan ADAC?

Stroe: După cum cred că aţi remarcat, Dacia a abandonat în ultimii 6 ani orice implicare în competiţiile sportive destinate automobilelor. Acum, însă, Dacia se află în posesia acelor produse performante care îi vor permite să participe în 2007 la Cupa Logan ADAC.

ProMotor: Care este concurentul dvs. principal pe piaţa internă în 2007?

Stroe: Luînd în considerare procentul de piaţă ocupat în primele trei luni ale acestui an (30%), care reprezintă cea mai mică pondere deţinută vreodată de Dacia pe piaţa românească, găsesc întrebarea mai mult decît interesantă. Aşadar, cei mai puternici concurenţi ai Daciei Logan sînt Renault Clio şi Skoda Fabia, dar cum pînă la sfîrşitul anului se pot produce şi alte mutaţii, concurentul de care ne temem cel mai tare îl reprezintă importul necontrolat de maşini second-hand.

ProMotor: Aţi întîmpinat probleme legate de concurenţa neloială a adversarilor de pe piaţă?

Stroe: Am remarcat reduceri incredibile de preţuri la foarte multe mărci – evident, cu mari avantaje pentru client. Pînă unde mai pot coborî, însă? Mai au rezerve?

ProMotor: Ce procent din veniturile uzinei îl reprezintă exporturile?

Stroe: Raportat la realităţile trimestrului I al anului 2007, exporturile de automobile şi colecţii CKD reprezintă 60% din totalul veniturilor.

ProMotor: Se strică des Loganurile? Ce rapoarte primiţi din partea service-urilor interne şi externe?

Stroe: Avem un departament de incidentologie, care urmăreşte exemplar comportamentul automobilelor aflate în proprietatea clienţilor noştri interni şi externi. Pot afirma, bazat pe o impresionantă cantitate de date, că sumele previzionate în garanţie au fost mai mari decît cele efectiv înregistrate. A propos: Aţi văzut vreodată trusa de scule cu care este livrată o maşină Dacia Logan? Este foarte simplificată, pentru ca s-au dus vremurile cînd posesorul de Dacia oprea pe marginea şoselei să îşi repare singur maşina.

ProMotor: Este Dacia Logan Break un succes? Dar varianta furgon?

Stroe: Cum apreciaţi o cerere de 4.000 de Dacii Logan Break într-o singură lună din partea pieţei germane? Ce alt argument aş mai putea invoca?

ProMotor: Mai este tradiţionalismul componenta motivaţională a romănului cumpărător de Dacia?

Stroe: Mi-ar plăcea să vă răspund şi DA, şi NU. În realitate, este mai mult NU, pentru că piaţa românească e alimentată cu absolut toate mărcile de automobile, capabile să satisfacă orice exigenţă. În al doilea rînd, plătim efectul unor cutume ale trecutului, manifestate prin neîncrederea unei părţi a clientelei romăneşti în marca Dacia.

ProMotor: Există posibilitatea ca, la un moment dat, Dacia să migreze spre un statut premium, cum a făcut pînă la urmă Skoda?

Stroe: Mai mult decît probabil, dar nu înainte de 2010, perioadă pînă la care familia Logan trebuie să-şi spună cuvîntul.

ProMotor: Mulţi ani, numele Dacia s-a identificat cu raliurile din România. În afară de Logan Cup, intenţionaţi să reveniţi cu o echipă de uzină şi cu modele mai potente, cum ar fi S2000 sau un urmaş al Novelor de 300 CP?

Stroe: Totul este posibil, dar paşii îi vom face succesiv, fără să sărim cîte 2-3 trepte dintr-o dată. Tot ce pot să afirm este că sportul cu automobile este foarte bine susţinut de către acţionarul nostru majoritar, Renault.

ProMotor: Constructorii japonezi sînt celebri pentru felul în care organizează liniile de producţie după principiul kaizen. Dat fiind faptul că, pe linie de grup, Dacia întreţine legături cu Nissan, se poate spune că organizarea producţiei are accentele perfecţionismului nipon? Dacă da, nu credeţi că marketing-ul ar trebui să promoveze agresiv acest lucru?

Stroe: Răspunsul meu poate părea surprinzător pentru cei care nu au vizitat uzina sau pentru salariaţii Dacia de dinainte de 1999: acum, în uzina noastră se aplică integral metodele de producţie franceze şi japoneze. Sistemul de producţie Renault – SPR, principiul kaizen şi altele se află la Dacia ca la ele acasă.

ProMotor: Cînd va apărea scris Logan pe piepturile fotbaliştilor de la FC Argeş?

Stroe: Mă tem că foarte tîrziu, ca să nu spun niciodată. Renault investeşte masiv în sportul cu motor, adoptînd o atitudine destul de distantă faţă de fotbal.

ProMotor: Ce le-aţi recomanda celor de la Craiova pentru privatizarea uzinelor Daewoo?

Stroe: Primul lucru pe care l-aş face dacă aş fi în locul dumnealor ar fi să măresc viteza acţiunilor de privatizare, deoarece timpul nu iartă. Le-aş mai recomanda tenacitate şi multă insistenţă pe lîngă autorităţile romăne implicate şi decidente, deoarece acestea nu au în responsabilitate doar uzina de la Craiova.

ProMotor: Ce impact va avea asupra Daciei venirea în România a unui constructor de talia GM sau Ford?

Stroe: Pentru Dacia, instalarea la Craiova a unui constructor de calibrul celor doi ar reprezenta un stimulent real şi cred că e chiar recomandabil să funcţioneze în România două locaţii de producţie pentru automobile.

ProMotor: Există posibilitatea de a construi şi automobile Nissan la Piteşti?

Stroe: Există posibilitatea să utilizăm platforme comune cu Nissan la uzina din Piteşti. Însă Dacia este deja o marcă penetrantă şi ar fi un mare păcat să fie înlocuită, chiar şi cu Nissan.

ProMotor: Mexicanii au anunţat producţia de Nissan Logan în ţara lor. Ce părere aveţi?

Stroe: Exact ce v-am răspuns mai sus: este vorba de utilizarea platformelor şi a unor subansamble în comun. Simt satisfacţie şi mîndrie, deoarece o parte dintre subansamblele ce vor fi utilizate la uzina Nissan din Mexic vor fi fabricate în România.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:



Comentarii
Inchide