Condamnare defintivă. Familia spune că sentinţa e inumană

Publicat: 15 03. 2018, 10:14

Premieră la Iaşi: un accident rutier a fost încadrat de judecători la omor calificat, apoi au dat o soluţie nemaiîntâlnită. 19 ani şi 8 luni de închisoare a primit Claudiu Paşnicu, şoferul care acum un an a provocat un accident în Podu Roş, soldat cu doi morţi. Încadrarea juridică în premieră a accidentului rutier a dus la o serie de bâlbâieli în acest caz. 

Procurorii l-au trimis în judecată pe Paşnicu pentru omor calificat, însă prima instanţă a anulat acuzaţiile şi a dispus condamnarea pentru ucidere din culpă. Totul s-a tranşat la Curte, care l-a condamnat definitiv pe Claudiu Paşnicu pentru omor calificat. O situaţie inedită: ieri, inclusiv avocaţii fiicei celor două victime au considerat sentinţa şocantă şi nedreaptă. Apărarea lui Paşnicu vrea să uzeze de căi extraordinare de atac.

După trei amânări de pronunţare justiţia ieşeană a dispus, ieri, cea mai dură condamnare din istorie pentru un accident rutier. 19 ani şi 8 luni de închisoare cu executare a primit tânărul Claudiu Paşnicu (26 de ani), ieşeanul care a provocat accidentul rutier din februarie 2017, când doi angajaţi din administraţia locală au murit. Paşnicu, aflat în arest de mai bine de un an, a fost găsit vinovat pentru omor calificat şi tentativă la omor calificat, infracţiuni pentru care fusese trimis în judecată, în 2017, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Completul care a luat decizia ieri a fost condus de judecătoarea Maricica Mititelu. Instanţa a desfiinţat în parte prima sentinţa dispusă de Tribunalul Iaşi, prin judecătorul Daniel Mirăuţă. Atunci, Paşnicu era condamnat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă la o pedeapsă rezultantă de 8 ani şi 3 luni. La sentinţa definitivă de ieri s-a ajuns după ce instanţa a aplicat 17 ani de închisoare pentru omor calificat şi 8 ani de închi­soare pentru tentativă de omor. Contopirea s-a realizat prin în­sumarea primei pedepsei cu o treime din cea de-a doua.

VEZI AICI FILMUL ACCIDENTULUI ŞI CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOULUI