Sâmbătă, 28 iunie, aveţi o singură destinaţie: Sinaia, acolo unde Retromobil Club Romania, sub Înaltul Patronaj al MS Regelui Mihai I al Romaniei, cu sprijinul Primariei Orasului Sinaia şi al Muzeului National Peleş, organizează cea de-a IV-a editie a Concursului de Eleganţă, eveniment inclus în calendarul internaţional F.I.V.A..
Şi nu e vorba de un eveniment de mică amploare, pentru că la cele opt categorii ale concursului vor participa 42 de vehicule istorice, un sfert dintre acestea fiind prezentate în premieră publicului! Juriul va fi prezidat de dl Corrado Lopresto, cel mai important colecţionar italian de vehicule istorice, recent câştigător pentru a patra oară a celui mai celebru concurs din lume, Concorso d’Eleganza Villa d’Este. De asemenea, ASR Principele Radu şi ASR Principele Nicolae, membri de onoare ai R.C.R., vor asista la concurs.
Dacă nu ajungeţi la Sinaia aşa devreme, nu-i nimic, pentru că începând cu ora va fi organizată o paradă pe bulevardul central al oraşului, iar începând cu ora 19, în faţa Casinoului din Sinaia va avea loc festivitatea de premiere.
CLASE DE CONCURS
Antebelice Coupe
Antebelice Sedan
Clasice Cabriolet
Clasice Coupe
Clasice Sedan
Fabricat în România
Automobile de competiţie
Pe lângă cel mai râvnit trofeu „Best of Show” vor fi acordate mai multe premii speciale :
Premiul de restaurare
Premiul de conservare
Premiul pentru cea mai mare distanţă parcursă
Premiul pentru cel mai vechi automobil
Premiul publicului
Premii speciale ale juriului/sponsorilor
Ca in fiecare an, in paralel cu concursul, în parcajul din zona Economat va fi organizată o expoziţie cu vehicule istorice la care şi-au anunţat participarea peste 50 de automobile.
Ne vedem acolo, da?