Conceptul viitorului sedan electric Volkswagen ID.Aero a fost dezvăluit într-o schiță de design

Publicat: 22 06. 2022, 10:16
Actualizat: 22 06. 2022, 10:19

Producătorul german de automobile Volkswagen se pregătește de lansarea unui nou sedan cu patru uși complet electric. Denumită inițial Aero B, versiunea concept a urmașului cu emisii zero al popularului Passat își va face debutul pe 27 iunie sub un alt nume.

Conceptul Volskwagen ID.Aero va fi prezentat pe 27 iunie

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Conceptul viitorului model electric trebuia să fie dezvăluit în cadrul Salonului Auto de la Beijing din luna aprilie. Prezentarea a fost, însă, amânată din cauza noului val de pandemie care a lovit China. Acum, însă, compania din Wolfsburg a anunțat oficial că va dezvălui conceptul în ziua de 27 iunie.

Potrivit reprezentanților VW, modelul de serie va fi lansat mai întâi în China în a doua jumătate a anului viitor. Spre sfârșitul lui 2023 își vor face debutul și versiunile pentru Europa și America de Nord. Acestea din urmă vor fi produse la uzina din Emden (Germania).

Noul model va fi construit pe platforma modulară MEB dedicată vehiculelor electrice. Din punct de vedere estetic va prelua detalii de la celelalte modele din gama ID, inclusiv ID.4 și ID.Buzz.

Versiunea de serie ID.Aero va oferi o autonomie de 700 km

Anunțul germanilor a fost însoțit și de o schiță de design cu prototipul care prefigurează viitorul sedan electric de clasă medie. Imaginea digitală ne dezvăluie partea posterioară a conceptului, unde se disting stopurile LED sub forma unei benzi luminoase ce se întinde pe toată lățimea mașinii.

Se mai poate observa că ID.Aero afișează o siluetă fluidă și foarte aerodinamică, jante de mari dimensiuni și o suprafață vitrată uriașă. În plus, vehiculul a fost desenat fără mânere la uși, însă acest detaliu de design nu se va regăsi și pe varianta de producție.

Potrivit celor de la Volkswagen, conceptul ID.Aero măsoară 5 metri în lungime. Asta înseamnă că este mai lung decât defunctul Passat (4,77 metri). Imaginea-teaser vine la trei luni după ce germanii au dezvăluit o schiță cu partea frontală a mașinii.

Specificațiile tehnice nu au fost încă divulgate. Cu toate acestea, având în vedere că va folosi platforma MEB, este de așteptat ca viitorul ID.Aero să primească o baterie de 84 kWh, care ar trebui să ofere sedanului o autonomie de până la 700 de kilometri. Debutul modelului de serie este planificat pentru 2023.

Sursa: Volkswagen