Varianta actualizată a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere le permite companiilor de taxi din Bucureşti şi din ţară să îşi ajusteze tarifele la costurile operaţionale şi la preţurile carburantului, în baza unei fişe de fundamentare, scrie Ziarul Financiar.
„Fiecare îşi poate creşte tariful sau îl poate menţine în funcţie de costurile pe care le are, în funcţie de preţurile carburantului sau de costurile cu flota. Este decizia fiecărei companii în parte. Nu există o creştere unitară la un anumit tarif, ci de la caz la caz. Este ceva normal dacă ne gândim că tariful s-a menţinut timp de 7 ani la 1,39 lei/km, apoi timp de aproape doi ani a stat majorat la 1,69 lei/km. Dacă ne uităm în ţară vedem în Cluj sau Constanţa tarife şi de 2,4 lei/km”, spune Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.
Astfel, unii operatori au majorat deja preţurile la 1,99 lei/km, în timp ce alţii vor atinge acest prag de la 1 noiembrie. În acelaşi timp, unii operatori vor păstra tarifele la nivelul pe care l-au stabilit în urmă cu un an şi jumătate, când legislaţia a majorat tariful minim la 1,69 lei/km.
„Majoritatea vor creşte preţurile la 1,95 – 1,99 lei pe km. În baza Legii 38, fiecare firmă de taxi, dacă consideră că este necesar, având în vedere majorările de cheltuieli, de preţuri la combusibili, îşi va face calculele şi ajunge la situaţia de a mări sau nu. Noi nu vom mări. Avem deja 1,79 lei/km de la majorările anterioare”, spune Nicolae Truşcă, director în compania Auto Cobălcescu.
În timp ce transportatorii critică perioada îndelungată în care preţurile din Capitală s-au situat la 1,39 lei/km, Truşcă atrage atenţia asupra potenţialului consumatorului român.
„Raportat la salarii, cred că 2,5 lei/km ar fi un preţ corect. (…) Trebuie să desfăşurăm această activitate şi în sprijinul clientului, să vedem dacă clientul are potenţă şi dacă poate să te ia din strada sau nu. Salariile sunt de aşa natură aici încât cine are bani merge cu maşina personală, cine nu, merge la o deplasare urgentă, la un spital, la gară undeva cu taxi.”, adaugă Truşcă.
Majorările de preţuri ar putea continua dacă preţurile la carburant şi costurile pentru companii vor continua să crească.
„Dacă pe plan internaţional preţul petrolului va creşte până la 400% cum mai citeam în presă, nu ar trebui să aibă nimeni impresia că preţurile de transport vor rămâne aceleaşi”, spune Ştefănescu.