Comisia Europeană reduce taxele pentru mașinile electrice Tesla, BMW și VW produse în China
Comisia Europeană a redus valoarea taxelor aplicate pentru anumite modele electrice fabricate în China. Tesla, BMW și VW obține tarife de două ori mai mici.
Comisia Europeană a anunțat oficial că reduce valoarea taxelor vamale pentru mașinile produse de Tesla, BMW și Volkswagen în China. Noile taxe au survenit în urma unei anchete care a confirmat că producătorii primesc subvenții de la statul chinez, de aici și prețurile mai mici pentru mașinile produse în China. Pentru a contracara efectul subvențiilor, Uniunea Europeană a implementat taxe vamale mai mari pentru toate mașinile electrice produse în China.
La aproape două luni de la intrarea în vigoare a acestor taxe, Comisia Europeană anunță că va reduce semnificativ valoarea lor pentru anumiți producători care construiesc mașini electrice în China, anunță Carscoops.
Cu cât au fost reduse taxele pentru BMW, Volkswagen și Tesla?
De acum, toate mașinile Tesla vândute în Europa și care sunt produse în China vor primi o taxă vamală de doar 9%. Anterior, aceasta era de 20.8%. Tesla nu a fost singurul producător auto care a beneficiat de structura tarifară revizuită a UE.
Noul Mini electric a fost inițial taxat cu un tarif mare, de 37,6%, maximul disponibil și aplicat doar producătorilor de automobile despre care UE a declarat că au refuzat să coopereze cu anchetatorii. În urma revizuirii, mașinii îi va fi aplicată o taxă de 21,3%.
De asemenea, noul Tavascan al celor de la Cupra a avut de asemenea un tarif de 37,6%, care a fost redus acum până la 21,3%, dar se pare că producătorul vrea să obțină o reducere și mai mare.
Chiar și producătorii chinezi au primit niște reduceri. Tariful BYD a scăzut de la 17,4% la 17%, cel pentru Geely scade de la 19,9% la 19,3%, iar taxa pentru SAIC se îmbunătățește de la 37,6% la 36,6%.