Colaborare BMW-Peugeot pentru clasa medie?

Autor: Dan Vache 30 mart. 2010 Știri auto
Colaborare BMW-Peugeot pentru clasa medie?

Viitorul
Peugeot 508
a fost prefigurat
de

5 Concept
, prezentat de francezi
la
Salonul Auto Geneva
2010
. Despre 508 ştim că va fi
înlocuitorul a două modele din gama Peugeot, 407 şi 607, urmând a
fi o berlină de clasă medie precum Opel Insignia sau Ford
Mondeo.

Cele mai noi zvonuri dau ca sigură o colaborare între
BMW şi Peugeot, care ar însemna punerea în comun a unor motorizări
pentru noul BMW Seria 3 şi noul Peugeot 508
. După ce
nemţii şi francezii au dezvoltat împreună motorul în patru cilindri
de 1,6 litri, acum este rândul unui propulsor de cilindree mai
mare.

Având codul intern B48, motorul va avea 2,0 litri şi va fi
derivat din cel de 1,6 litri. Va beneficia de tehnologii deja
cunoscute, cum ar fi sistemul de distribuţie Valvetronic, injecţie
directă, sistem Start/Stop sau posibilitatea echipării cu două
turbocompresoare. Acest propulsor va respecta normele Euro
6 şi se preconizează că va fi capabil de puteri de până la 240
CP
, dar, după cum îi ştim pe bavarezi, ne-am putea aştepta
la valori şi mai mari.

În ce priveşte modelele grupului PSA, sunt voci care afirmă că,
din raţiuni de economicitate, noul propulsor va înlocui
motorul V6, prea gurmand şi supus unor taxe mari
. De noul
motor în patru cilindri vor beneficia berlinele Peugeot 508 şi
Citroen C5, dar şi alte modele din gamă, cum ar fi crossoverele
Peugeot 3008 şi 5008. În plan este şi o versiune hibrid,
prin asocierea cu un motor electric
, acesta urmând a pune
în mişcare roţile din spate.

Noul propulsor face parte dintr-o nouă generaţie de propulsoare
modulare, fiind gândit pentru adaptarea atât transversală (pentru
tracţiunea pe roţile faţă), cât şi longitudinală (în cazul BMW).
Planurile de producţie pentru acest 2,0 litri sunt de câteva sute
de mii de unităţi pe an, nefiind exlcluse alte dezvoltări în
viitor.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide