Citroen lansează noul model C4 X. Compacta franceză are și versiune electrică e-C4 X

Publicat: 30 06. 2022, 09:49
Actualizat: 30 06. 2022, 09:55

Producătorul francez de automobile Citroen a publicat informațiile și fotografiile oficiale referitoare la noul model C4 X. Bazat pe modelul C4, SUV-ul de clasă compactă este înrudit cu recent lansatul Peugeot 408 și se poziționează în gamă între C4 și C5 X.

Noul model debutează atât cu motoare pe benzină și motorină, cât și într-o versiune complet electrică. Denumită e-C4 X, aceasta din urmă va fi comercializată doar pe anumite piețe din Europa.

În urmă cu o săptămână, Peugeot a dezvăluit noul 408, un SUV coupe electrificat cu caroserie de tip fastback. Acun, colegii de grup de la Citroen lansează fratele geamăn C4 X.  pe care îl descriu ca fiind „o alternativă la hatchback-urile și SUV-urile convenționale de dimensiuni medii.

Noul Citroen C4 X are un coeficient aerodinamic Cx de 0,29

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Din punct de vedere estetic, C4 X afișează stilul de design specific producătorului din Hexagon. Acesta îmbină detalii de la hatchback-ul C4 precum farurile LED în forma literei Y, în timp ce partea posterioară a fost complet reproiectată.

Modelul are dimensiuni compacte și măsoară 4,6 metri în lungime, 1,8 metri în lățime și 1,52 metri în înălțime, la un ampatament de 2,67 metri. Francezii au reușit să construiască o mașină aerodinamică, dovadă coeficientul Cx de 0,29.

La interior, regăsim multe elemente comune cu hatchback-ul C4. Avem scaune Advanced Comfort, sistem multimedia My Citroen Drive Plus cu display central tactil de 10 inch, lumină ambientală și sistem de climatizare pe două zone. Acesta din urmă este oferit opțional.

Spațiul destinat bagajelor are un volum de încărcare de 510 litri cu toate scaunele în poziție normală. Comparativ, modelul din care derivă are un portbagaj de doar 380 de litri.

Lista cu sisteme de siguranță este foarte ofertantă. Aceasta include Active Safety Brake, Collision Risk Alert, Post Collision Safety Brake, Highway Driver Assist, Adaptive Cruise Control cu Stop&Go, Blind Spot Monitoring System și Active Lane Departure Warning System.

Versiunea electrică e-C4 X oferă o autonomie de 360 km

Noul Citroen C4 X este construit pe platforma CMP. Asta înseamnă că modelul oferă și o versiune pur electrică denumită e-C4 X. Aceasta este echipată cu un singur motor electric de 136 CP și 260 Nm. Cu aceste resurse, modelul francez sprintează de la 0 la 100 km/h în 9,5 secunde, cu modul „Sport” activat.

În pachet mai este inclusă o baterie de 50 kWh, care promite o autonomie de până la 360 de kilometri cu o singură încărcare. La o stație rapidă de 100 kW, repriza de încărcare 0-80% se va realiza în doar 30 de minute.

Versiunea cu zero emisii va fi comercializată pe piețe precum Austria, Belgia, Germania, Luxemburg, Olanda, Portugalia și Marea Britanie. Pe celelalte piețe europene, dar și în Orientul Mijlociu, francezii vor oferi și variante cu motoare termice.

Vor fi disponibile un motor pe benzină PureTech de 1,2 litri, care va fi disponibil în două variante de putere: 100 CP și 130 CP, Prima va fi cuplată la o cutie manuală cu 6 trepte, iar cea de-a doua la o transmisie automată cu 8 rapoarte. Din ofertă va mai face parte dieselul 1.5 BlueHDi de 130 CP, care va lucra împreună cu o cutie de viteze automată cu 8 trepte.

Noile Citroen C4 X și e-C4 X vor fi produse la uzina din Madrid. Vânzările sunt programate să demareze în toamna anului curent

 

Sursa: Citroen