Citroën GS avea nevoie doar de trei roţi ca să fie funcţional. Şi foarte cool

Autor: Andrei Ştirbu 20 mai 2015 Știri auto

Ne întoarcem în anul 1970, când Citroën lansează un hatchback compact atât de evoluat tehnologic, încât în unele imagini de prezentare l-au lăsat în doar trei roţi. Povestea din spatele imaginilor spune că, în timpul sesiunii foto, maşina a făcut pană şi nu avea roată de rezervă, aşa că oamenilor le-a venit ideea de a-l folosi doar în trei roţi. 

Nu ştim cât de veridică este această poveste, însă ştim că oamenii de marketing de la Citroën s-au folosit de această abilitatea a lui GS pentru a-l promova. 

Citroën GS dispunea de suspensie hidro-pneumatică (sistem pe care îl găsim şi pe modelele actuale, botezat Hydractive), aşa că-i puteai modifica garda la sol în funcţie de condiţiile de drum. Şi puteai să mergi în trei roţi, în cazul în care făceai pană. Apropo de pană – fenomenul era foarte des întâlnit în Franţa anilor ’70, aşa că abilităţile lui GS erau un selling point important.

Şi, în cazul în care tot ce ai văzut până acum nu te-a convins că este o pepită cool a industriei auto franţuzeşti, gândeşte-te că a avut şi ediţie cu motor rotativ Wankel, botezată Birotor – care, în mod evident, a eşuat catastrofal, întreţinerea lui fiind atât de costisitoare, încât Citroën a încercat să cumpere înapoi cele 847 de exemplare, decât să le serviseze. 

Apoi, uită-te cum arată. Gândeşte-te cum era privit designul acesta acum 45 de ani. Iar designul avea rol aerodinamic exemplar – era cea mai eficientă (din punct de vedere) aerodinamic maşină din clasa ei. Şi tehnologic. Şi în materie de siguranţă. Şi avea sub o tonă, indiferent de motorizare şi echipare. Ai zice că era cea mai bună maşină din Europa.

De fapt, da, a fost cea mai bună maşină din Europa, fiindu-i atribuit titlul „Maşina Anului în Europa”, în 1971. 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide