Citroen – aniversare de 90 de ani
Dupa ce a suscitat interesul publicului prin concursul având ca
premiu o noapte sub stele pe Champs-Elysées, marca
reţine atenţia din nou organizând o întâlnire inedită între
publicul său şi modelele sale reprezentative, în centrul capitalei
franceze.
Mobilizând colecţionarii şi împătimiţi ai mărcii din Franţa, Belgia
şi Italia, Citroen a reuşit să reunească, pe 3 octombrie la Paris,
90 de vehicule mitice, ce stau dovadă a celor 90
de ani de creativitate. Invitatul special la această manifestare
inedită a fost ultimul concept car dezvăluit de Citroen cu două
săptămâni în urmă,
REVOLTe, care a şi făcut un tur de onoare
împrejurul grădinilor Trocadero.
Cele 90 de vehicule au fost expuse, pentru a fi admirate, în Piaţa
Trocadero, în faţa unui alt simbol al capitalei franceze, Turnul
Eiffel, timp de două ore, înainte de a porni în „croaziera” prin
Paris. „Fluviul” de masini s-a revărsat apoi prin Paris, pe
cheiurile Senei, pe lângă Grand Palais, Muzeul Luvru, Obeliscul din
Piaţa Concorde, punctual terminus reprezentându-l C42, showroom-ul
Citroen de pe Champs-Elysees.
De la celebrul Citroën Type A (primul vehicul produs în
serie largă din Europa) la noul C3, de la fascinantul DS
din 1955 la
recentul DS3 (primul model din gama de
vehicule distinctive Citroen DS), incluzând revoluţionarul
Traction Avant şi popularul
2 CV, toate aceste modele legendare au participat la
defilarea al carei cap de coloană a fost ţinut de
conceptul GT by Citroen, unul dintre
simbolurile „Creative Technologie” ale mărcii.