A fost dezvăluită identitatea șoferului care conducea un Ferrari 230 km/h pe Autostrada A1. Polițistul care l-a amendat s-a fotografiat cu acesta.
Identitatea bărbatului care a condus un Ferrari cu viteze amețitoare pe Autostrada A1 a fost dezvăluită. Polițistul Valer Kovacs, cel care l-a oprit pe șoferul supercar-ului, a dezvăluit cine este vitezomanul. După ce l-a amendat și l-a lăsat fără permis, polițistul s-a fotografiat cu el.
Pe 26 iulie, un bărbat a fost prins de polițiștii din cadrul Brigăzii de Poliție Autostrăzi – A1 Deva – Nădlac, conducând un Ferrari cu viteza de 230 km/h pe un sector de drum limitat la 130 km/h. Șoferul supercar-ului italian se deplasa pe A1 la km 431, pe banda a doua, sensul de mers Lugoj – Deva, în apropierea localității Margina din județul Timiș.
IPJ Timiș a transmis că șoferul a fost sancționat cu suma de 1.305 lei, iar permisul i-a fost suspendat pentru o perioadă de 120 de zile, eliberându-i-se o dovadă, fără drept de circulație.
Polițistul Valer Kovacs, cel care l-a oprit pe șofer, a dezvăluit și identitatea acestuia. Bărbatul de 46 de ani este un pilot de curse din Austria.
„Ieri am întâlnit prin luneta radarului un pilot de curse din Austria cu un Ferrari ce dezvolta 700 cp și se deplasa cu 230km/h. Un om obișnuit cu viteze astronomice, din păcate legea este lege pentru toată lumea, indiferent de meserie sau situație. I-am explicat pericolele la care se expune, a înțeles mesajul meu și l-am rugat pe viitor să nu mai confunde autostrada cu circuitul de curse. La final ne-am oferit o strângere de mână în semn de respect reciproc. Așa cum v-am promis, voi face câte o poză cu fiecare dintre voi, care doriți acest lucru indiferent de situație. Protejați viața”, a scris polițistul Valer Kovacs, pe pagina sa de Facebook.