Cine e obligat să cedeze trecerea pe un drum cu 3 benzi? Regula pe care puțini șoferi o știu
Legislația rutieră stabilește cine e obligat să cedeze trecerea atunci când doi șoferi circulă pe un drum cu 3 benzi, în aceeași direcție. Dar sunt puțini cei care cunosc această regulă.
Dezvoltarea infrastructurii rutiere este însoțită și de noi reguli ce trebuie respectate de șoferi.
Astfel, pentru a preveni producerea accidentelor, autoritățile au stabilit cine e obligat să acorde prioritate atunci când doi șoferi circulă pe un drum cu 3 benzi și ambii au intenția de a ocupa banda din mijloc.
Cine e obligat să cedeze trecerea pe un drum cu 3 benzi?
Drumul Național 1, în zona Academiei de Poliție din București, este un exemplu cât se poate de elocvent. Șoseaua are câte 3 benzi pe fiecare sens de circulație.
Uneori, se întâmplă ca mașinile de pe banda 2 să avanseze mult mai rapid decât cele aflate pe banda 1 și 3. Și, dacă un șofer de pe banda 1 și un altul de pe banda 3 vor să intre concomitent pe banda 2, numai unul dintre ai are prioritate.
„Pe un drum public prevăzut cu minimum 3 benzi pe sens, când conducătorii a două autovehicule circulă în aceeași direcție, dar pe benzi diferite și intenționează să se înscrie pe banda liberă dintre ei, cel care circulă pe banda din dreapta este obligat să permită celui care vine din stânga să ocupe acea bandă”, stabilește Articolul 136 din Codul Rutier.
Așadar, conform exemplului de mai sus, conducătorul auto care circulă pe banda 1 e obligat să cedeze trecerea șoferului de pe banda 3 atunci când amândoi vor să intre pe banda 2.
Această regulă se aplică pe orice tip de drum care are cel puțin 3 benzi de circulație. Ceea ce înseamnă autostradă, drum național, județean, local sau pe bulevardele din marile orașe.
Amendă pentru neacordarea de prioritate
Conform legii, în cazul în care un șofer nu acordă prioritate de trecere celor care au acest drept, riscă între 4 și 5 puncte de amendă. Ceea ce înseamnă o sancțiune cuprinsă între 580 și 725 de lei.
În plus, va primi și sancțiunea suplimentară de suspendare a dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Dar dacă din cauza neacordării de prioritate are loc un accident de circulație, atunci permisul va fi suspendat pentru 60 de zile.