Chris Harris te învaţă să derapezi controlat folosindu-se de un BMW M 235i

OK, n-o să-ţi stric vizionarea şi audiţia cu FOARTE multe cuvinte, aşa că am să punctez succint despre ce este vorba în drifting – citându-l, evident, pe Chris Harris, tipul care numai nu se satură să arunce în părţi maşini sport, supercaruri şi hypercaruri.

Deci, pentru vorbitorii de rusă-franceză exclusiv, iată un scurt briefing: driftul este compus din trei părţi – iniţiere, continuare şi regrupare.

Iniţiere – momentul în care bruschezi direcţia, apoi contrabrachezi şi aplici doze puternice de acceleraţie. „În cazul maşinilor cu tracţiune spate, cu anvelope cu aderenţă mărită şi cu diferenţial cu alunecare limitată, ai nevoie de putere. Mai multă decât ai crede.” 

Continuare – modul în care negociezi cu direcţia şi cu acceleraţia pentru a menţine lipsa de aderenţă a maşinii. „Mulţi fac greşala de a nu aplica suficientă acceleraţie, întrerupând derapajul.”

Regrupare – cea mai grea şi mai satisfăcătoare etapă, cea în care sincronizezi alinierea celor două punţi cu reluarea aderenţei. 

Sper că ai fost atent şi la partea în care subliniază că astfel de exerciţii se fac pe circuit, cu o maşină care să fie corespunzătoare din punct de vedere tehnic. Dacă te întrebi unde ai mai citit asta recent, îţi arăt eu: aici. Acum mă retrag, pentru că am nişte Richard Burns Rally de jucat (un simulator numai bun ca să exersezi realist toate acestea). 

Eu am probleme cu regruparea – roţile prind aderenţă când încă roţile sunt bracate, aşa că mă aruncă în direcţia opusă. Spuneţi sincer acum, câţi dintre voi stăpânesc derapajul controlat (fie în viaţa reală, fie într-un simulator acătări)?