Chinezii de la Nio aduc în Europa o nouă electrică de buget. Noul model va concura cu Renault 5
Producătorul chinez Nio va aduce în Europa noua sa mașină electrică accesibilă, numit Firefly. Aceasta va concura cu modele precum Renault 5 sau BYD Dolphin.
Începem să vedem o prezență tot mai mare a producătorilor chinezi pe piața din Europa, iar aceștia mizează, de cele mai multe ori, pe prețuri competitive, iar noul Firefly de la Nio vrea să rivalizeze cu mașini precum Renault 5, Citroen e-C3, Fiat Grande Panda și BYD Dolphin.
Pe scurt, acest nou model cu zero emisii va fi o nouă alternativă a clasei subcompacte, pur electrică, din Europa. Potrivit Carscoops, acest hatchback electric cu baterii interschimbabile, este destinat piețelor globale, inclusiv Europa, America Latină și Asia de Sud-Est.
Modelele electrice Firefly vor fi poziționate sub Nio și Onvo în ceea ce privește dimensiunea, caracteristicile și prețul. Scopul mărcii este de a face „mașinile mici, electrice de înaltă calitate, accesibile unui public mai larg”.
O nouă mașină electrică accesibilă ajunge în Europa
Noul model a fost denumit simplu „Firefly”, iar responsabilul pentru designul mașinii este fostul designer BMW și Ford, Kriss Tomasson. Silueta mașinii ne aduce aminte de Honda e, însă Firefly se remarcă prin multitudinea de lumini. În fiecare colț al caroseriei vedem câte trei blocuri optice, o trăsătură de design parcă inspirată de ochii unei insecte.
Producătorul a încercat să facă mașina cât mai aerodinamică, astfel că putem vedea multe suprafețe plate, dar și mânere cu design aerodinamic, la nivel cu caroseria.
Firefly este deja disponibil pentru precomandă în China pentru un preț de puțin sub 20.000 de euro, înainte de lansarea oficială pe piață în aprilie 2025.
Se pare că modelul va fi lansat în Europa în prima jumătate a anului 2025, unde este de așteptat să fie mai scump. De asemenea, Nio vrea ca produsele mărcii Firefly să fie disponibile în 25 de țări până la sfârșitul anului 2025.