Chinezii copiază Land Rover Defender cu ajutorul unui designer Porsche. Cu cât vând SUV-ul – FOTO

Autor: Ionuț Vîlciu 28 feb. 2023 Știri auto

Jetour Traveller este un SUV accesibil produs în China, desenat de un fost designer Porsche, care aduce aminte de Land Rover Defender.

Grupul auto Cherry a dezvăluit primele fotografii și detalii ale versiunii de producție a conceptului T-X, care va fi vândută sub brandul Jetour sub numele de Traveller. SUV-ul va fi disponibil cu sisteme de propulsie hibride plug-in și va avea un preț de pornire de 149.800 de yuani (20.300 de euro la cursurile de schimb curente).

Promovat ca fiind un SUV hardcore conceput pentru off-road, Jetour Traveller este un model cu design atractiv. Împărtășește proporțiile sale ascuțite cu actuala generație de mașini de teren, aducând aminte de Land Rover Defender, combinat cu niște Ford Bronco. În spatele acestui design se află Hakan Saracoglu, un fost designer Porsche care a ajutat la proiecte precum Porsche Cayman sau 918 Spyder.

SUV-ul chinezesc se vrea a fi un off-roader adevărat

Conform Carscoops, SUV-ul va fi disponibil în două variante, fie ca vehicul cu ampatament scurt, cu locuri pentru cinci locuri, fie ca model cu ampatament lung, cu până la șapte locuri. Fotografiile publicate de producător arată că mașina va avea un interior modern, cu o planșă de bord verticală și aspect utilitar. Am putea spune că seamănă destul de mult cel al noului Ford Bronco.

Jetour Traveller va oferi clienților o serie de motoare. Producătorul auto chinez intenționează să ofere, printre altele, motoare turbo de 1,5 litri, 1,6 litri și 2,0 litri. Cu toate acestea, pentru cei care doresc o economie de combustibil mai bună, SUV-ul va fi oferit și cu două variante de motorizări plug-in hybrid.

Jetour nu a dezvăluit încă cifrele de putere, dar Traveller va putea fi echipat fie cu o transmisie automată cu opt trepte, fie o cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj cu șapte trepte, în funcție de trenul de rulare pentru care optează clienții. De asemenea, va oferi o gamă largă de pachete de opțiuni pentru proprietarii care doresc să tracteze, să campeze sau să plece în off-road cu mașina lor.

Versiunea de bază va avea un preț de 149.800 de yuani (20.300 de euro). Pentru modelele hibride, clienții vor trebui să scoată din buzunar sume cuprinse între 196.800 și 206.800 de yuani (26.720 și 28.000 de euro).


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Jetour


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide