Chinezii au prezentat o maşină electrică de la care Tesla ar putea învăţa ceva

Publicat: 29 07. 2015, 01:00

În timp ce Tesla anunţă un model de clasă medie, botezat Model III, chinezii deja prezintă versiunea lor de electrică 100% de clasă medie. De data aceasta, nu doar o electrică suficient de eficientă încât să intre pe teritoriul Tesla în ceea ce ţine autonomia. Nu. De data aceasta este o electrică cool, cu autonomie Tesla şi care arată ca o Tesla. Cu un pic de Lexus LFA, dacă e să mă întrebi pe mine.

OK, chinezii s-au „inspirat” un pic mai mult de la o altă maşină contemporană. Nu poţi fi surprins, ai văzut şi cazuri mai grave – mai ţii minte LandWind? Însă, de data aceasta, este vorba despre ceva mai mult. Despre elementul cool pe care nicio altă electrică nu l-a putut reprezenta la fel de bine până acum.

Youxia – aşa se numeşte producătorul – a prezentat în faţa preţei chineze modelul X, după ce a reuşit să inducă în eroare pe toată lumea că va prezenta un model sportiv, One. Cel puţin aşa relatează carnewschina.com.

În schimb, au adus un sedan electric de clasă medie, cu 353 CP şi 440 Nm, capabil să parcurgă cu un plin nu mai puţin de 460 de kilometri, în cazul în care optezi pentru pachetul de baterii de 85 kWh (alternativ, există de 40 kWh, cu autonomie de 220 de kilometri, şi de 60 kWh, cu autonomie de până la 330 de kilometri). În cazul pachetului de 85 kWh, sprintul 0-100 km/h se desfăşoară în 5,6 secunde.

OK, am scăpat de chestiile plictisitoare, să ne concentrăm acum pe chestiile cu adevărat importante. În materie de personalizare şi mici delicii, Youxia pare mai degrabă un tribut pentru minunea neagră numită Knight Industries Two Thousand (KITT). De fapt, stai! Nu pare, ci chiar asta este.

În primul rând, maşina a fost proiectată de către un tânăr fan Knight Rider (Huang Xiuyuan are 28 de ani), după ce acesta a visat-o – literalmente – în 2014. Apoi, Youxia este traducerea în chineză a serialului Knight Rider, în care David Hasselhoff conduce o maşină care nu făcea accidente, oricât de mult ar fi băut şoferul. Practic, cel mai cool Thunderbird pe care l-a văzut mapamondul, uşor recognoscibil prin banda de luminiţe de pe capotă. 

Youxia are şi ea reprezentare digitală, montată fix în grilă. Şi nu se rezumă doar la o bandă luminoasă, ci orice vrei tu să pui acolo. Un cap de pisică, de exemplu. În plus, ecranul care înlocuieşte practic bordul are 17,3 inci diagonală – cu 0,3 inci mai mult decât Tesla Model S. Iar infotainmentul are la bază un sistem de operare care se numeşte KITT OS (practic, un Android 5.0 cu nume mult mai cool). Printre lucrurile pe care le poate face maşina se numără manevrarea de la distanţă şi redarea unor sunete de motor mai atractive, de la Jaguar F-Type (probabil V8 S) la Ferrari 488 GTB.

Youxia speră să lanseze producţia în 2016 şi să înceapă livrările în 2017, X încadrându-se în plaja de preţ 29.000-43.000 € (după aplicarea reducerii eco de 13.000 € suportată de guvernul chinez). Nu este uşor să te ridici la nivelul Tesla, însă cu siguranţă poţi să-ţi creezi Unique Selling Proposition prin a crea un produs electric care să-şi lase deoparte sobrietatea. Motorul termic o să moară, dar asta nu înseamnă că tranziţia nu se poate face cu zâmbetul pe buze, nu? Jos pălăria pentru Youxia.

VIDEO:

Mai multe imagini cu Youxia X găseşti pe carnewschina.com.