Chinezii au făcut o copie a lui Ford F-150 dar au greșit motorul

Publicat: 21 09. 2020, 16:59
Actualizat: 21 09. 2020, 17:00

Chinezii de la Foton au făcut o copie a lui Ford F-150 dar fie au greșit motorul, fie au dus ideea de downsizing mult prea departe.

Intră în Galeria FOTO

Downsizingul a fost un trend prin care motoarele de cilindree mare au fost înlocuite de motoare mici, supraalimentate cu turbo. Împins în față într-o perioadă în care standardul de consum NEDC favoriza rezultatele obținute de motoarele cu cilindree mică, downsizingul a devenit normă în perioada de după criza financiară.

Odată cu trecerea la WLTP și măsurarea mai realistă a consumului, downsizingul a pierdut din avantajele oferite producătorilor auto, astfel că cilindreea motoarelor a început să crească, fără a atinge însă valorile obișnuite dinainte de 2008. Cu excepția Mazda, rar mai vedem motorizări de 2,0 litri, iar motoare aspirate mai întâlnim doar pe modele mici, cele hibride sau cele de înaltă performanță.

Ce știe să facă Foton Da Jiang Jun, copie a lui Ford F-150

Cu atât mai ridicol pare acum un automobil de mari dimensiuni care are sub capotă un motor mic, fie el și supraalimentat. Nu și pentru chinezi, însă, care au realizat ceea ce pare a fi o copie a lui Ford F-150, iar sub capota acestuia au montat un motor pe benzină de 2,0 litri/235 CP. Modelul se numește Foton Da Jiang Jun, care poate fi tradus aproximativ ca „Marele General”. Mare, într-adevăr, dar cu o inimă meschină.

În cazul lui Ford F-150, cel mai mic motor este un V6 de 3,3 litri, care dezvoltă 290 CP, în timp ce la polul opus se află un V8 de 5.0 litri (395 CP). Nici măcar acesta nu este cel mai puternic motor al lui F-150, pentru că celebrul pick-up american poate fi comandat cu unitatea V6 EcoBoost de 3,5 litri, care dezvoltă 450 CP. Un exemplu excelent de downsizing.

Cei de la Ford au reacționat la copia chinezească, dar au declarat că aceasta nu este competitor pentru F-150, având mai degrabă dimensiunile unui Ford Ranger. Chiar și așa, motorizarea pe benzină de 2,0 litri este ridicol de mică. Din fericire, două unități diesel au fost deja anunțate. Modelul Foton poate fi comandat cu tracțiune spate sau integrală. Cutia de viteze este una automată cu opt trepte furnizată de ZF.

Ford F-150 nu este prima mașină de succes copiată de un producător chinez. Promotor a întocmit recent un top 5 al mașinilor europene copiate de chinezi.

sursa: Autoblog.nl