Chiar dacă e iarnă, câteva judeţe nu au încheiat contracte de deszăpezire
Mai multe drumuri naţionale din Tulcea, Târgu Jiu şi Galaţi nu au încă un contract semnat pentru deszăpezire, fie pentru că nu s-a prezentat nici un ofertant, fie pentru că procedura este în curs de derulare, scrie Gândul.
În Brăila, conflictele dintre partide, pe plan local, riscă să lase sub nămeţi drumurile judeţene, licitaţia pentru selectarea unei firme care să le cureţe de zăpadă fiind amânată. Pe de altă parte, luând în calcul un preţ mediu de 2.800 de euro per kilometru deszăpezit, reiese că în această iarnă curăţarea de zăpadă a autostrăzilor şi drumurilor naţionale ar putea ajunge la aproximativ 49 milioane de euro.
Reprezentanţii CNADNR au dat asigurări că pe sectoarele de drumuri pentru care nu au fost semnate contracte, deocamdată, deszăpezirea se va face cu utilajele proprii ale companiei de drumuri, care vor fi mutate de la o regională de drumuri la alta.
Problema va apărea în cazul în care va ninge în toată ţara, a admis recent ministrul Transporturilor, Ioan Rus.
„Dacă mâine este zăpadă în toată ţara şi nu putem muta (utilajele de deszăpezire n.n.) de la Iaşi la Vaslui sau de la Vaslui la Botoşani avem o problemă”, a declarat recent ministrul Transporturilor Ioan Rus.
Citeşte mai multe pe Gândul.