Chevrolet Spark EV – în sfârşit, versiunea de serie a lui Spark electric
Versiunea electrică a lui Chevrolet Spark a fost prefigurată încă de acum un an, prin prototipul Beat EV, prezentat în India şi care a fost produs într-un număr limitat de exemplare, care au făcut parte dintr-un program-pilot, de testare a maşinii în condiţii reale.
Iată că la Salonul Auto Los Angeles 2012 avem ocazia să vedem varianta finală Chevrolet Spark EV, care va fi oferită pentru început publicului amator de maşini electrice pe piaţa nord-americană.
Faţă de Chevrolet Volt, care e o maşină electrică având sistem range-extender cu motor termic (sau un fel de super-hibrid, după unele opinii), Chevrolet Spark EV este o maşină strict electrică, având ca mijloc de propulsie un motor electric neaşteptat de performant pentru categoria maşinii, care dezvoltă 110 kW (aproape 150 CP) şi un cuplu maxim de 542 Nm.
Ceea ce înseamnă performanţe chiar ciudate pentru o maşină de oraş, demarajul 0-100 km/h realizându-se în mai puţin de 8 secunde. Şi mai ciudat, însă, este faptul că valoarea autonomiei maxime nu este comunicată, oficialii rezumându-se la declara că ”autonomia maşinii se va număra printre cele mai bune din segment” – deci ne aşteptăm la o valoare sub 150 km.
Pachetul de bateriile litiu-ion de 20 kWh cântăreşte 254 kg şi are un volum de 133 de litri, fiind suficient de compact, iar producătorul oferă o garanţie de 8 ani sau 100.000 de mile, anunţând o fiabilitate şi durabilitate foarte bune.
În plus, Chevrolet Spark EV va fi prima maşină electrică din SUA care poate primi opţional noul încărcător rapid Combo DC Fast Charger, care poate încărca bateriile până la 80% în doar 20 de minute. Oricum, încărcarea totală a bateriilor în regim normal, de la o sursă de 240 V, durează mai puţin de 7 ore, mai bine decât media actuală a maşinilor electrice.
Dacă în exterior Chevrolet Spark EV beneficiză de modificări estetice minore, cea mai importantă fiind reproiectarea grilei frontale, în interior lucrurile stau altfel.
Ca design general, planşa de bord rămâne aceeaşi, dar indicatoarele de bord nu mai sunt cele inspirate din lumea moto, fiind înlocuite cu un display de mari dimensiuni, ca şi acela de pe Chevrolet Volt. În plus, volanul are o altă formă, iar comenzile plasate pe el sunt mai intuitive.
Pe consola centrală tronează marele display tactil de 7 inci al sistemului multimedia MyLink, care, pe lângă afişarea funcţiilor uzuale, beneficiază acum şi de aplicaţii smartphone – cum ar fi navigaţia BringGo, radio-internet TuneIn, Pandora sau Stitcher. De asemenea, Spark EV e compatibul cu aplicaţia vocală iPhone Siri.
Noul Chevrolet Spark EV are un preţ de vânzare în SUA de 25.000 USD (după scăderea bonusului guvernamental de 7.500 USD), ceea ce însamnă aproape dublu faţă de un Spark având motor convenţional.