Chevrolet reduce prețurile Bolt EV și EUV cu până la 6.300 de dolari
Într-o perioadă în care vehiculele noi și second-hand sunt din ce în ce mai scumpe, iată că americanii de la Chevrolet vin o scădere semnificativă de preț pentru modelele Bolt. Cumpărătorii de vehicule electrice vor vedea o reducere de peste 6.000 de dolari pentru ambele versiuni ale Bolt.
Prețuri Chevrolet Bolt
Chevrolet a anunțat că Bolt EV 2023 în echiparea standard începe acum de la 26.595 de dolari. Acest preț include taxele de livrare și este cu 5.900 de dolari mai ieftin decât modelul anterior. Și cea de-a doua versiune este mai ieftină cu 5.900 de dolari, costă acum 29.795 de dolari.
Crossover-ul Bolt EUV costă acum în echiparea de bază de la 28.195 de dolari, în timp ce echiparea de vârf costă de la 32.695 de dolari. Ca și în cazul Bolt EV, prețurile includ taxele de livrare de 995 de dolari. Reducerile de preț la ambele niveluri de echipare sunt de 6.300 de dolari.
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
Potrivit unui apropiat al companiei, decizia reflectă „dorința continuă a producătorului auto de a se asigura că Bolt EV/EUV este competitiv pe piață. După cum am spus, accesibilitatea a fost întotdeauna o prioritate pentru aceste vehicule”.
Cu excepția unor reduceri similare de prețuri de la alți producători de automobile pentru 2023, Bolt EV ar putea deveni cel mai ieftin vehicul electric nou la vânzare în Statele Unite. În prezent, acesta este Nissan Leaf 2022 care costă 28.425 de dolari.
Bolt are un singur motor electric care generează 200 de cai putere și are o autonomie estimată de GM de 416 km cu o încărcare. La un încărcător rapid, mașina primește 160 de km de autonomie în 30 de minute. Chevrolet Bolt EV 2023 primește nuanța Radiant Red Tintcoat.
Bolt EUV 2023 primește, de asemenea, noua nuanță de roșu. Acesta are același motor electric de 200 CP și capacitatea de încărcare rapidă, deși autonomia estimată scade la 397 de km la o încărcare completă a bateriei.