Chevrolet Cruze – punctaj maxim la testele EuroNCAP
Conform EuroNCAP, modelul Cruze a câştigat
79 de puncte dintr-un total de 100, ceea ce îl
face unul dintre cele mai sigure modele din clasa autoturismelor.
Modelul Cruze a obţinut un maxim de 16 puncte
pentru testul de coliziune frontală şi un maxim de
8 puncte pentru testele de coliziune laterală, cu
un obstacol deformabil, în mişcare. Cruze este primul autoturism
care a primit punctajul maxim în ambele teste, de când EuroNCAP a
început acordarea cotaţiilor pentru testele de impact, în anul
1997.
Organizaţia independentă europeană de testare a acordat, de
asemenea, noului sedan compact Chevrolet un punctaj ridicat, de
7,3 puncte din 8, pentru testul mai sever, de coliziune
laterală cu un stâlp, demonstrând protecţia pasagerilor în
eventualitatea unei coliziuni laterale oferită de caroseria
consolidată lateral a modelului Cruze. Tetierele modelului Cruze au
fost poziţionate corect, pentru a absorbi energia coliziunii şi a
proteja împotriva traumatismelor cerebrale şi cervicale, în cazul
unui impact din spate. Modelul Cruze a primit de asemenea un
punctaj ridicat pentru protecţia copiilor şi a pietonilor în timpul
testării.
„Suntem mulţumiţi cu punctajul de excepţie obţinut de modelul Cruze
pentru siguranţă”, a declarat Wayne Brannon, Preşedinte şi Director
Executiv al Chevrolet Europe. „Rezultatele de astăzi confirmă
faptul că modelul Cruze oferă o siguranţă de nivelul unui standard
de excelenţă. Acest fapt vine în completarea stilului său
îndrăzneţ, a călătoriei şi a manevrabilităţii excelente asigurate
şi a unui raport calitate-preţ de excepţie.”
Modelul Cruze a primit anterior o cotaţie de cinci stele,
cea mai bună în clasa sa, pentru siguranţa oferită în caz
de coliziune, acordată în cadrul testării efectuate de Programul
din Australia pentru evaluarea autovehiculelor noi (ANCAP), şi în
cadrul testării din China, efectuate de Programul pentru evaluarea
autovehiculelor noi din China (C-NCAP). Siguranţa oferită de
modelul Cruze începe cu structura rezistentă a caroseriei sale.
Acesta are un nou sistem de şasiu integral (BFI),
suplimentat cu anumite componente de şasiu cu reglaj fin. Graţie
sistemului BFI, structura superioară a caroseriei şi şasiul au un
design unitar, oferind o senzaţie sporită de soliditate şi
stabilitate.
Structura este construită din oţel de înaltă rezistenţă în
proporţie de 64%, asigurând un înalt nivel de protecţie.
Consolidarea uşilor şi a etanşărilor, utilizarea unui oţel de ultra
înaltă rezistenţă pentru montanţii B şi a unor bare de protecţie
eficiente, din aluminiu, asigură o protecţie maximă.
Modelul Cruze este dotat cu o gamă completă de sisteme de
siguranţă activă şi pasivă, ce se întâlnesc de obicei la
autovehiculele mai scumpe, cum ar fi:
• Sistemul electronic de control al stabilităţii
• Sistemul de control al tracţiunii
• Frânele antiblocare
• Sistemul de asistare la frânare
• Sistemul electronic de distribuţie a forţei de frânare
• Şase airbaguri, inclusiv pentru şofer, pasagerul din faţă,
airbaguri laterale faţă şi airbaguri tip cortină
• Sistemul de avertizare sonoră în caz de nefixare a centurii de
siguranţă, retractoare şi dispozitive de pretensionare cu
limitatoare de sarcină pentru reducerea presiunii în zona
toracică
Modelul Cruze face parte din noua gamă Chevrolet a autovehiculelor
de dimensiuni mici, compacte şi de dimensiuni medii ce sunt oferite
pe pieţele din întreaga lume. Este sau va fi construit în Coreea,
Rusia şi Statele Unite ale Americii, şi comercializat în
peste 130 de ţări, la nivel mondial.