Chevrolet Corvette Stingray, acum şi în varianta shooting brake
Callaway AeroWagon nu este altceva decât versiunea shooting brake a noului Chevrolet Corvette Stingray, special dezvoltată de tunerii americani specializaţi în modele Chevrolet Corvette.
Kitul este menit să ofere o nouă formă modelului C7, însă caracterul practic nu este neglijat, pentru că spaţiul interior devine mai generos ca cel al unui model Corvette C7 în configuraţie standard.
Conform tunerilor, kitul de caroserie este realizat din fibră de carbon prelucrată prin procesul KRTM (Krämer Resin Transfer Moulding), iar conversia va scoate în jur de 15.000 de dolari din buzunarul clienţilor.
Mai mult, producţia este aşteptată să demareze în ianuarie 2014, în vreme ce comenzile au fost deschide deja.