Producătorul american de automobile Chevrolet a dezvăluit noul SUV compact Seeker, model care va fi produs de SAIC-GM în China. Crossover-ul americanilor este disponibil într-o singură versiune de motorizare turbo 1.5 Ecotec cu 4 cilindri.
Chevrolet Seeker a apărut prima dată într-un set de fotografii publicat în aprilie de Ministerul Industriei și Tehnologiei Informației din China. Acum, noul crossover își face oficial debutul cu un design atractiv și cu o mulțime de tehnologii de ultimă generație.
Din punct de vedere estetic, Seeker se aseamănă foarte mult cu actualul Buick Envision. Acesta din urmă este produs tot de SAIC-GM. Cele două automobile nu împărtășesc, însă, mai mult decât aspectul exterior. Mașina măsoară 4.537 mm în lungime, 1.823 mm în lățime și 1.564 mm în înălțime. În dreptul ampatamentului este trecută valoarea de 2.700 mm.
Noul SUV compact propune un look caracterizat prin linii ascuțite. Mașina a primit noi faruri LED divizate și înguste, o capotă lungă, console scurte și jante de 18 inch. Grila are un element unic cromat în formă de „X”, care ia locul formei tradiționale de clepsidră. Plafonul este finisat în negru lucios.
Aspectul exterior este completat de protecțiile din plastic negru situate în partea inferioară a caroseriei. La spate, se distinge luneta foarte înclinată și stopurile LED cu design nou. Acestea se întind către aripile posterioare și integrează prize de aer false.
Trecând la interior, noul crossover Chevy oferă două ecrane de 10,25 inch. Display-ul amplasat central pe planșa de bord este orientat la 9 grade către șofer pentru o vizibilitate și ergonomie mai bune.
Sistemul de infotainment rulează un nou sistem de operare Xiaoxue, care este disponibil exclusiv în China. În plus, suportă și actualizări „over-the-air” și Apple CarPlay wireless. De asemenea, clienții vor beneficia de scaune față reglabile electric, cu funcții de încălzire și de ventilație. În plus, pe tunelul consolei centrale există o zonă de încărcare prin inducție pentru smartphone.
Cum spuneam, Seeker a primit sub capotă un motor turbo de 1,5 litri Ecotec cu 4 cilindri. Chevrolet nu a dezvăluit specificațiile, însă este de așteptat ca unitatea să livreze 180 CP și să fie asociat unei cutii de viteze CVT. În aceste condiții, SUV-ul compact atinge o viteză maximă de 205 km/h.
Listele de comenzi pentru Chevrolet Seeker vor fi deschise în perioada următoare. Deocamdată, americanii nu au anunțat când va ajunge Seeker în Europa.