Changan Uni-T este mașina cu care chinezii vor să-i sperie pe granzii Mercedes-Benz și BMW
China își extinde ușor-ușor tentaculele către piața auto europeană și vrea să-i sperie chiar pe granzii de aici, Mercedes-Benz și BMW. Asiaticii au dezvăluit noul lor SUV, Changan Uni-T.
Changan Uni-T vine cu faruri LED înguste, care flanchează grila de mari dimensiuni și mânere escamotabile pe portierele din față. O linie descendentă a acoperișului, continuată cu un eleron, și o lunetă foarte înclinată îi asigură linii de SUV coupe.
Cu acest model, chinezii au ca obiectiv cucerirea clienților tineri. Prima lor mașină construită pentru piața europeană, Uni-T, măsoară 4,515 milimetri în lungime, 1.870 de milimetri în lățime și are un ampatament de 2.710 milimetri. Proporțiile îl recomandă mai degraba ca pe un rival pentru Nissan Qashqai pe piața europeană, dar chinezii promit dotări de lux care îl vor face să rivalizeze cu Mercedes-Benz GLC Coupe (4.732 milimetri) și BMW X4 (2.752 milimetri).
Mașina își va face debutul public în aprilie, la Salonul Auto de la Beijnig, iar pe pământ european va ateriza în martie, la Salonul Auto de la Geneva. Clienții vor putea alege unul dintre cele două motoare disponibile: 1,5 litri turbo și 2.0 litri turbo, ambele pe benzină. Indiferent de motorizare și de linia de echipare, Uni-T va fi disponibil doar cu tracțiune față, ca cele mai multe modele din clasa mică.