CES 2020: Audi AI:ME a ajuns în Las Vegas. GALERIE FOTO

Autor: Elena Luchian 07 ian. 2020 Știri auto

Audi AI:ME a ajuns în Las Vegas. Mașina integrează numeroase tehnologii care se vor regăsi, în curând, la modelele de serie ale producătorului de la Ingolstadt.

Galerie foto

Conceptul dezvăluit de Audi la Salonul Auto de la Shanghai, în luna aprilie a anului trecut, Audi AI:ME, a ajuns la Consumers Electronics Show din Las Vegas. Modelul este o avanpremieră a tehnologiilor care își vor face loc în gama constructorului auto german.

AI:ME este prezentat ca fiind partenerul de mobilitate cu tehnologie Audi Intelligence Experience. La bord apare un head-up display cu redare tridimensională a realității.

Mașina viitorului în viziunea celor de la Audi vine cu o caroserie de tip monovolum, cu o cabină spațioasă și futuristă și funcții avansate de rulare autonomă. Astfel, mașina se transformă într-un spațiu de relaxare, iar pe durata călătoriei, ocupanții pot acorda atenție gadget-urilor aflate la bord sau sistemului multimedia, fără a fi atenți la drum.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide