Centura Bacău, pistă de decolare pentru un șofer vitezoman

Publicat: 28 09. 2021, 18:50

Centura Bacău a fost confundată cu o pistă de decolare de un șofer vitezoman, care a fost surprins de radar cu peste 200 km/h. Centura Bacău include singurul segment de autostradă din zona Moldovei, cu o lungime de 16 kilometri.

Potrivit informațiilor furnizate de polițiștii rutieri, incidentul s-a petrecut duminică pe sectorul de autostradă A7 din cadrul centurii municipiului Bacău. Aparatul radar care a înregistrat maşina a indicat o viteză de 217 km/h. Șoferul a fost sancționat cu amendă contravențională și i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

„La data de 26 septembrie a.c., în jurul orei 10:30 polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de monitorizare a traficului rutier cu aparatura radar au surprins un autoturism ce se deplasa pe sectorul de autostradă A7 din cadrul Centurii municipiului Bacău, cu o viteza de 217 km/h”, se arată într-un comunicat al IPJ Bacău.

Centura Bacău, pistă de decolare pentru un șofer vitezoman. Zeci de permise suspendate pentru viteză

Probabil că șoferul oprit cu greu de polițiști a așteptat multă vreme pentru a putea circula cu această viteză pe prima autostradă din Moldova. Probabil că dacă guvernanții se țin de cuvânt și vor finaliza A7 până în nordul Moldovei, vom avea adevărate recorduri de viteză în această zonă. Apoi vom da vina pe infrastructură pentru carnagiile rezultate.

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din Bacău au desfășurat o amplă acțiune pe șoselele din județ pentru depistarea șoferilor care pun în pericol siguranța circulației. Cu această ocazie, ei au constatat nouă infracțiuni, din care șase la regimul circulației rutiere. Totodată, pentru neregulile constatate, agenții au aplicat 809 sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 61 de sancțiuni sunt pentru abateri ale pietonilor, 89 pentru bicicliști și 52 pentru căruțași.

Asta nu înseamnă că șoferii au fost trecuți cu vedere, după cum am văzut în cazul vitezomanului de pe centura Bacău. Polițiștii au reținut 123 de permise de conducere, din care 95 pentru încălcări ale regimului legal de viteză şi nouă pentru conducere sub influența alcoolului. În plus, au fost retrase și 26 de certificate de înmatriculare.