Cele opt persoane decedate duminică pe DN2 ar fi trăit cu această soluție simplă și ieftină
Weekendul negru de pe șoselele României a atras reacții dintre cele mai dure la pasivitatea autorităților, care ar fi putut face mai mult pentru prevenirea accidentelor grave. Cele opt persoane decedate duminică pe DN2 ar fi trăit dacă ar fi fost implementată o soluție „simplă și ieftină”, spun cei de la Asociația Pro Infrastructură.
Pentru cele opt persoane care nu mai sunt printre noi în urma accidentului petrecut duminică pe DN2, în județul Bacău, este prea târziu să mai căutăm soluții. Dar pentru toți ceilalți șoferi care sunt încă în viață, autoritățile fac mult prea puțin. În special când știi că există o soluție simplă pentru limitarea accidentelor frontale, care și-a dovedit din plin eficacitatea, lipsa de reacție a guvernanților este inexplicabilă.
„Aşa cum API a atras atenţia în repetate rânduri, pe DN2 şi alte drumuri de 13m lăţime, există o soluţie simplă şi ieftină de a separa sensurile şi a evita astfel de carnagii: 2+1 alternativ. Ba mai mult, ea a fost implementată parţial pe cei 10 km dintre Sineşti şi Moviliţa, cu rezultate excelente: zero decese în mai bine de doi ani” , scrie, într-o postare pe Facebook, Asociaţia Pro Infrastructură.
Cele opt persoane decedate duminică pe DN2 ar fi trăit cu această soluție simplă și ieftină. De ce nu se implementează
Cei de la asociaţie se întreabă de ce nu este generalizată această soluţie pe DN2 şi răspunde: „scade viteza bizonilor (şi a celor cu girofar), deşi viteza medie în ansamblu creşte”. Asociaţia cere CNAIR să spună „cu nume şi prenume” cine a pus presiune pentru oprirea generalizării sistemului 2+1 alternativ pe DN2 şi DN28.
„Cerem doamnei director Mariana Ioniță să ne spună care este prioritatea CNAIR: viteza celor puternici sau siguranța celor mulți?”, au mai spus cei de la Pro Infrastructură.
„Intrarea voluntară sau involuntară pe contrasens este o cauză principală a accidentelor grave din afara localităţilor. Cerem imperativ, pentru a suta oară, aplicarea sistemului 2+1 alternativ cu separarea sensurilor folosind parapet uşor (cablu elastic) pe toate drumurile de 13m lăţime.
În plus, solicităm o analiză serioasă a reţelei DN în vederea identificării zonelor unde se pot separa sensurile fără costuri majore, cu segmente pentru depăşire fără a intra pe contrasens. Dacă vrem ca România să nu mai fie ultima din Europa la siguranţă rutieră, trebuie să ajustăm infrastructura existentă. Autostrăzile nu vor putea înlocui toate drumurile naţionale.
Pasagerii din microbuze sunt în mod deosebit expuși pentru că nu poartă centuri de siguranță
Nu în ultimul rând avem un mesaj pentru pasagerii microbuzelor. Poate că aţi observat că aproape fiecare accident de microbuz devine un carnagiu. Folosiţi centura de siguranţă şi cereţi şi celorlalţi călători să-şi pună centura!”, îşi încheie asociaţia mesajul.
În weekend, 8 persoane au murit şi mai multe au fost rănite în urma unui accident produs pe DN2 între Adjud şi Bacău, după ce o maşină s-a ciocnit de un microbuz. Accidentul a fost unul dintre cele mai sângeroase din ultimii ani de pe șoselele din România, dar s-a produs într-o săptămână în care au murit, numai în weekend, 25 de oameni în accidente rutiere.