Cele mai ieftine SUV-uri prin programul RABLA 2022
SUV-urile câștigă din ce în ce mai multă popularitate în rândul clienților din România, mulți fiind cei care migrează către aceste modele. Principalul motiv îl reprezintă spațiul pe care îl oferă, dar și capabilitățile în regim off-road şi sentimentul de siguranţă pe care îl dau celui are se află la volan.
Nu toți românii își pot permite, însă, un astfel de automobil. Principala cauză o reprezintă prețurile care de cele mai multe ori sunt prea mari. Cu toate acestea, există SUV-uri la vânzare în România mai accesibile. Achiziționate prin RABLA 2022, ajung să aibă prețuri mai aproape de bugetul multor clienți din țara noastră.
În cele ce urmează îți prezentăm cele mai ieftine SUV-uri care pot fi cumpărate în acest moment prin programul RABLA 2022.
Cele mai ieftine SUV-uri prin programul RABLA 2022
Dacia Duster – de la 11.650 euro prin RABLA 2022
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
SUV-ul românesc este în continuare unul dintre cele mai accesibile SUV-uri disponibile la vânzare pe piața din România. Varianta Duster în echiparea Essential cu motor pe benzină TCe 90 și cutie de viteze manuală cu 6 rapoarte costă de la 14.600 de euro. Dacă mașina este achiziționată prin programele RABLA 2022 și Dacia Avantaj, prețul va scădea până la 11.650 de euro.
Renault Captur – de la 13.500 euro prin RABLA 2022
Modelul francez are un preț de pornire de 18.100 de euro cu TVA inclus. Acesta este valabil pentru versiunea 1.0 TCe 90 CP, cutie manuală și echipare Zen. Standard sunt disponibile geamuri electrice față/spate, oglinzi electrice și încălzite și sistem multimedia Easy Link cu ecran de 7 inch. Achiziționat prin programul RABLA 2022, Captur va avea un preț excelent: 13.500 de euro.
Suzuki Vitara – de la 13.790 euro prin RABLA 2022
Modelul nipon este o altă variantă de luat în calcul. Versiunea 1.4 Boosterjet mild-hybrid la 48 de volți vine cu transmisie manuală cu 6 trepte, tracțiune față și nivel de echipare Cool. Prețul de catalog este de 16.790 de euro. Pentru acești bani primești, între altele, faruri LED multi-reflector, aer condiționat automat și geamuri electrice față. Cumpărat prin programul RABLA 2022, Vitara va costa cu 3.000 de euro mai puțin.
Volkswagen Taigo – de la 15.850 euro prin RABLA 2022
Propunerea celor de la Volkswagen se numește Taigo și vine cu motorizare 1.0 TSI 95 CP, transmisie manuală și nivel de echipare Life. Prețul acestei versiuni este de 19.011 euro, însă achiziționat prin Rabla 2022, Volkswagen Taigo va costa cu circa 3.150 de euro mai puțin. Clienții vor primi în schimb aer condiționat manual, asistent pornire în rampă, detector oboseală și asistent pentru menținerea benzii de circulație.