Cele mai ieftine SUV-uri noi pe care le poți cumpăra în România. Modele care nu costă mai mult de 20.000 de euro – GALERIE FOTO

Autor: Ionuț Vîlciu 07 nov. 2023 Știri auto

SUV-urile au acaparat piața mașinilor noi, fiind cea mai căutată categorie printre clienți. De regulă, acestea costă mai mult decât un turism obișnuit, astfel că am căutat cele mai accesibile variante disponibile pe piața din România.

Știm că tot mai mulți clienți aleg să cumpere SUV-uri, iar acest lucru se întâmplă din mai multe motive. Oamenii sunt atrași de designul robust al acestor mașini, de garda la sol mai mare, dar și de poziția de condus mai înaltă. În plus, spațiul suplimentar surâde oamenilor mai înalți sau care au nevoie să transporte mai multe bagaje în portbagaj.

De altfel, mai știm și că prețurile au crescut foarte mult în cazul mașinilor noi, astfel că am ales cele mai accesibile SUV-uri pe care le poți cumpăra în prezent pe piața din România.

1. Hyundai Bayon

Cel mai mic și mai accesibil SUV din gama celor de la Hyundai este Bayon. Poziționat în gamă sub Kona, acesta oferă un aspect similar, robust, care place clienților. Cea mai ieftină versiune a lui Bayon costă 13.039 de euro. Pentru această sumă de bani vei primi un motor de 1,2 litri și 84 CP și o transmisie manuală cu 5 trepte. Printre dotările de bază se numără pilotul automat, 4 geamuri electrice, asistent la frânare și conectivitate Bluetooth.

2. Suzuki Vitara

Suzuki Vitara este unul dintre cele mai populare SUV-uri de dimensiuni mici de pe piață. Pentru cel mai ieftin model va trebui să scoateți din buzunar 19.310 euro, dar, fiind un mild-hybrid, poate fi cumpărat cu prețul de 15.810 euro prin intermediul programului Rabla.

3. Dacia Duster

Nici Dacia Duster nu a scăpat de valul scumpirilor, dar acest lucru nu i-a tăiat din popularitate. La momentul redactării acestui articol, cea mai ieftină versiune a SUV-ului de la Mioveni costă 17.900 de euro. Este vorba despre un Duster în echipare Expression, cu motorul de 1.0 litri, cu instalație GPL montată din fabrică. În standard primești faruri cu tehnologie LED pentru faza scurtă, jante din aliaj de 16 inch, sistem multimedia cu ecran de 8 inch și 6 boxe și oglinzi cu reglaje electrice.

4. SsangYong Tivoli

SsangYong este o marcă destul de apreciat printre clienții români, în special datorită raportului preț-calitate. Cel mai ieftin model al lor, Tivoli, are un preț de pornire de 18.890 de euro. Conform fișei de prețuri, SsangYong oferă un discount de 1.500 de euro, astfel că veți putea cumpăra o astfel de mașină pentru suma de 17.390 de euro. Echiparea standard vine cu motorul de 1.5 litri și 163 CP, care este cuplat la o transmisie manuală cu 6 trepte. Printre dotările incluse în standard se numără pilotul automat, oglinzi retrovizoare cu reglaj electric și încălzite și un sistem audio cu 6 boxe și comenzi pe volan.

5. Seat Arona

Nu în ultimul rând, avem Seat Arona, fratele lui Volkswagen T-Cross, dar cu un preț ceva mai mic decât cel propus de producătorul german. Astfel, cel mai ieftin Seat Arona disponibil în România costă 18.848 de euro, sumă pentru care vei primi motorul de 1.0 litri și 95 CP, cuplat cu o transmisie manuală cu 5 trepte.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide