Care sunt, de fapt, cele mai ieftine anvelope de iarnă în România
Începe sezonul anvelopelor de iarnă.
Românii sunt mari amatori de chilipiruri. Pentru mulți compatrioți alegerea unor produse mai ieftine este prioritatea maximă. Printre aceste produse mai accesibile ar fi și anvelopele reconstruite.
În condiţiile în care preţurile anvelopelor noi cresc constant, reflectând costul tot mai ridicat al materiilor prime, unii consumatori caută alternative mai ieftine prin cumpărarea anvelopelor reconstruite.
Anvelopele de iarnă reconstruite sunt mai ieftine
Dacă ne uităm pe site-urile de comerț online vom observa că anvelopele de iarnă reconstruite sunt mai accesibile ca preț. Însă acestea ar putea avea și dezavantaje.
O anvelopa ar fi putut fi suprasolicitată printr-o încărcare excesivă, umflată necorespunzător sau rulată la o viteză mare. Oricare din aceşti factori ar putea duce la o deteriorarea care nu este vizibilă din exterior. Pe scurt, o anvelopă care a mai fost folosită ar putea fi nesigură.
Cum se reconstruiește o anvelopă?
Conform site-ului Radburg.ro reconstruirea unei anvelope se face prin rașchetarea părții de rulaj apoi a talonului anvelopei. Se urmărește înlăturarea vechiului profil și a inscripțiilor laterale pentru a rămâne doar cu carcasa de bază. Apoi trece printr-un nou proces de verificare a întregii suprafețe interioare și exterioare.
Cel de-al doilea pas este vopsirea anvelopei rașchetată pentru a crea un strat aderent și a proteja împotriva oxidării.
După aceea anvelopele vor fi verificate pe mașină de măsurare a dezechilibrului static. Urmează apoi turnarea cauciucului nou. Pe carcasa rămasă este turnat un strat de cauciuc de calitate superioară. Aceasta este așezată într-o presă cu matriță pentru o anumită perioadă de timp, la o temperatură și presiune standard. Modelul profilului rezultat este imprimat pe cauciuc printr-o procedură asemănătoare cu cea din producția anvelopelor noi.
Ultimul pas din producție constă în controlul calității și debavurare. Fiecare anvelopă este umflată cu 30 % în plus față de presiunea recomandată, iar dacă este depistat vreun defect, anvelopa este examinată în mod special și supusă unei radiografii pentru a găsi cauza acestuia.
După această verificare se efectuează debavurarea (înlăturarea surplusului de material).