Cel mai vechi brand auto din lume are un logo nou. Este începutul unei noi ere pentru Peugeot
În data de 25 februarie 2021, Peugeot a prezentat noul logo al mărcii. Emblema este reprezentată de un cap de leu și numele mărcii, încadrate de o linie ce se unește în forma unui blazon.
Începând cu anul 1850, marca a avut 10 logo-uri succesive, toate purtând emblema leului. Peugeot Design Lab, studio-ul central de design al mărcii prezintă acum cea de-a 11-a versiune.
La începutul anului 2021, odată cu lansarea gamei ce va fi inaugurată de noul Peugeot 308, compania auto își reînnoiește și site-ul web, care marchează și nașterea grupului Stellantis.
VIDEO
Stellantis este un producător franco-italian-american de automobile, rezultat din fuziunea producătorilor PSA și FCA, după încheierea unui acord de fuziune 50-50. Grupul unește următoarele 14 mărci (în ordine alfabetică): Abarth, Alfa Romeo, Chrysler, Citroën, Dodge, DS Automobiles, Fiat, Jeep, Lancia, Maserati, Opel, Peugeot, Ram și Vauxhall.
Peugeot a experimentat toate revoluțiile: revoluția industrială, tehnologică, politică, socială, digitală și acum, revoluția de mediu – tranziția energetică și mobilitatea cu zero emisii de dioxid de carbon, aflate în centrul strategiei pentru un viitor sustenabil.
Peugeot lansează prima campanie de marcă din ultimii 10 ani: THE LIONS OF OUR TIME
În ultimii 10 ani, întreaga gamă de produse s-a îmbogățit. Rezultatele se văd odată cu premiul „International Van of the Year” câștigat de Peugeot e-Expert în 2021 și Partner în 2019, și cu cele trei premii „Car Of The Year” (Peugeot 308, desemnat în 2014, Peugeot 3008, în 2017 și Peugeot 208, în 2020).
În plus, gama a fost electrificată atât în segmentul vehiculelor de pasageri, cât și în cel al vehiculelor comerciale ușoare.
”Noua emblemă deschide calea unui ecosistem al mărcii ce nu se limitează doar la identitatea vizuală, ci poartă în sine o schimbare mai profundă: o nouă postură, o nouă stare de spirit, un nou stil de viață. Obiectivul Mărcii Peugeot este de a oferi actualilor și viitorilor clienți o Marcă ce răspunde tuturor așteptărilor acestora. Peugeot este o Marcă atemporală, ce se reinventează în mod permanent”, scrie pe site-ul Peugeot, cu ocazia campaniei de lansare a noului branding.