A doua generaţie Volvo XC90 a apărut în faţa lumii după 12 ani în care vechiul SUV suedez şi-a dus viaţa cu bune şi cu rele. Am văzut noul XC90 la Paris şi mi-a plăcut mult, iar acum s-ar putea să-mi placă şi felul în care se conduce, fiindcă marca deţinută de chinezii de la Geely a anunţat datele tehnice ale variantei de top.
Denumită T8 plug-in hybrid, motorizarea cea mai puternică disponibilă pentru XC90 combină un propulsor de 2,0 litri pe benzină din noua generaţie Drive-E cu un motor electric şi un generator conectat la arborele cotit. Motorul pe benzină dezvoltă 318 CP şi 400 Nm, generatorul de pe arborele cotit produce 34 kW şi 150 Nm şi joacă trei roluri (electromotor, generator electric şi ajutor pentru motorul electric), iar motorul electric reuşeşte să scoată 60 kW şi 240 Nm.
Interiorul e la fel de confortabil şi plăcut ca întotdeauna
După ce oamenii deştepţi au terminat de calculat toate aceste valori, puterea maximă a sistemului de propulsie a ajuns la 400 CP, iar cuplul la 640 Nm.
Partea electrică este alimentată de la o baterie cu voltaj ridicat (între 270 şi 400 V), care oferă o putere maximă de 65 kW şi poate să dea o autonomie maximă de 40 km în modul 100% electric. Totodată, poate fi încărcată direct de la priză, dar oficialii firmei suedeze nu au menţionat durata de timp necesară pentru o încărcare completă.
Volvo XC90 T8 plug-in hybrid poate să accelereze de la zero până la 100 km/h în 5,9 secunde şi consumă doar 2,5 l de combustibil pentru primii 100 km parcurşi (presupunând că bateria a fost încărcată complet la începutul călătoriei).
O bucată imensă şi complicată de tehnologie
Există cinci moduri diferite de condus – în Pure, maşina funcţionează ca un vehicul 100% electric, folosindu-se doar de baterie pentru a se deplasa. În Power, electronica îţi pune la dispoziţie toată puterea sistemului, atât de la propulsor termic, cât şi de la cel electric. În AWD, sistemul de tracţiune integrală funcţionează semipermanent (la cerere, în funcţie de condiţiile de drum), iar în Save se conservă energia stocată în baterie la un nivel constant. Hybrid e modul implicit, în care maşina funcţionează ca orice alt vehicul hibrid, alternând între sursele de putere sau folosindu-le pe amândouă deodată, în funcţie de necesităţi.
Tu ce zici: are şanse Volvo să atace supremaţia BMW/Audi/Mercedes-Benz?