Cel mai rapid BMW de pe planetă. Are 1500 CP și face sfertul de milă în sub 8 secunde – VIDEO
Cel mai rapid BMW din lume dezvoltă 1.500 CP și este un monstru pe pista de drag. Mașina poate parcurge sfertul de milă în mai puțin de 8 secunde.
Noile motorizări cu 6 cilindri de la BMW încep să își facă un renume în lumea tuningului auto. Noul motor B58 de 3,0 litri a ajuns să fie comparat cu faimosul motor Toyota 2JZ, un propulsor recunoscut pentru rezistența sa în fața abuzului, capabil să suporte puteri de peste 1.000 CP.
Un BMW M240i, model echipat cu motorul B58, face furori pe pista de drag. În mod normal, M240i dezvoltă 374 CP și 500 Nm cuplu motor maxim, ceea ce permite mașinii să accelereze de la 0 la 100 km/h în 4,3 secunde, fiind ajutată și de tracțiunea integrală.
În ciuda faptului că mașina pe care ne concentrăm arată destul de normal de la distanță, jantele și anvelopele pentru drag o dau repede de gol.
Cel mai rapid BMW de pe planetă. Ce modificări a suferit?
Din exterior, acest exemplar de M240i xDrive arată aproapte stock, cu excepția unui set de anvelope speciale. Aproape că nu ai spune că sub capotă se ascunde o versiune extrem de modificată a motorului B58 cu șase cilindri, echipată cu noi arbori cu came, o chiulasă modificată, un sistem de alimentare mult mai potent și un turbocompresor Precision de 74 de milimetri care pompează 3,4 bari.
Sistemul de tracțiune integrală a fost păstrat, dar transmisia automată cu 8 trepte a fost întărită, pentru a rezista la puterea suplimentară. De asemenea, au fost montate planetare ranforsate și un cardan din carbon pentru a face față puterii, dar diferențialul spate este nemodificat.
Cu toate aceste modificări aduse, mașina a reușit să parcurgă sfertul de milă (402,3 metri) în doar 7,9 secunde, trecând linia de sosire cu o viteză de 281,6 km/h. Acest timp face din acest Seria 2 cel mai rapid BMW de pe planetă pe sfertul de milă.
VIDEO