Cum arată cel mai modern camion de gunoi? O companie tocmai a comandat 2.500 de unități Nikola

Publicat: 12 08. 2020, 07:35
Actualizat: 12 08. 2020, 07:42

O companie tocmai a comandat 2.500 de camioane electrice Nikola. Cum arată cel mai modern camion de gunoi?

GALERIE FOTO

Conform contractului de livrare, primele unități Nikola vor ajunge în flota companiei Republic Services în 2023. Este a doua cea mai mare companie de reciclare din Statele Unite. Aceasta are sediul tot în Phoenix, Arizona, ca și Nikola.

2.500 de unități a comandat de la constuctorul de vehicule electrice și există opțiunea extinderii comenzii până la 5.000 de unități, la o dată ulterioară.

Camionul electric Nikola se află încă în faza incipientă de dezvoltare. Modelul va avea, scrie site-ul cargo-minus.ro, cea mai mare baterie disponibilă în segment. Aceasta are o capacitate de 720 kWh. Aceasta le-ar putea asigura o autonomie de până la 241 de kilometri. Primele prototipuri vor ajunge pe șosele în primele luni ale anului viitor.

”Piața de camioane pentru colectarea deșeurilor este una dintre cele mai stabile din industrie. Sistemul de propulsie al modelului Nikola Tre este ideal pentru acest segment”, explică Trevor Milton, fondator și președinte executiv al companiei Nikola.

Nikola va produce un camion de gunoi complet

Nikola va oferi camioanele de gunoi în configurația cerută de contractant, fără a apela la o companie care să producă suprastructura necesară procedurilor de reciclare. Astfel, șasiul și suprastructura vor fi complet integrate, iar pentru ele, constructorul american va oferi o singură garanție. Nikola va produce mai multe versiuni, cu încărcare automată laterală sau plasate frontal sau în spatele vehiculului.

Sistemul de propulsie al viitorului camion electric va livra 1.000 de cai putere. Este o putere limitată electronic la această valoare și este mult peste ce oferă, la ora actuală, rivalii cu propulsie diesel sau pe gaz natural comprimat.

Prototipul cu look futurist prezentat în fotografia care însoțește anunțul referitor la comanda primită de constructorul american ar putea prelua, în versiune de serie, mai multe elemente de la modelul TRE, dezvăluit în decembrie 2019 (vezi GALERIA FOTO).