Cel mai frumos și mai scump ARO 243 a ajuns pe OLX

Publicat: 25 11. 2023, 10:04
Actualizat: 25 11. 2023, 10:08

Modelul ARO 243 s-a impus ca unul dintre cele mai apreciate vehicule off-road produse în România.

ARO, sau Automobil Românesc, a fost o importantă companie auto care producea vehicule off-road. Aceste vehicule de teren au cunoscut o răspândire extinsă în diverse țări prin export, ajungând chiar și în Statele Unite.

Cu o istorie bogată și o prezență distinctă pe piața auto, vehiculul istoric ARO 243 este o reminiscență a epocii de aur a off-road-ului. Cei care vor să achiziționeze un exemplar aflat în stare bună au la dispoziție piața de mașini rulate. Pe OLX am găsit un exemplar ce se vinde la 9,900 de euro.

Cu un motor diesel de o capacitate de 2,500 cm³, ARO 243 oferă o putere de 74 CP, făcându-l un vehicul robust pe teren accidentat la momentul când a iești de pe linia de asamblare, în 1986. Cu doar 15,000 km la bord, acesta păstrează prospețimea autentică a unei mașini de epocă, dacă putem spune așa.

Așadar, pentru cei pasionați de vehicule istorice și aventuri off-road autentice, ARO 243 poate fi o oportunitate unică de a deține o bucată vie de istorie auto.

Intră în GALERIA FOTO

Fabrica ARO de la Câmpulung și visul național românesc

În perioada sa de glorie, se presupune că exista o cerere atât de mare de mașini pentru export încât acestea ieșeau din fabrică incomplete – de exemplu, fără roată de rezervă. Fabrica nu a putut ține pasul cu cererea și nu a fost posibil să producă mașini pe stoc.

Până în 1981, vehiculele all-terrain autohtone puteau fi achiziționate doar de armată, dar ulterior opțiunile de cumpărare au fost deschise tuturor persoanelor care obțineau un permis special de la Ministerul de Finanțe sau de la președintele Nicolae Ceaușescu.

După revoluția din 1989, fabrica s-a concentrat mai mult pe piața internă. Cei interesați au campat în fața porților fabricii, mituind angajații pentru a intra în posesia mașinii visurilor lor. Ciobanii din Transilvania și din zona orașului Sibiu au venit la Câmpulung cu sacii plini de bani, dornici să cumpere un ARO.

În 1996, compania auto a început să se prăbușească, având o datorie de aproximativ 30 de milioane de dolari americani. Ulterior, guvernul a închis robinetele financiare și a lăsat uzina în voia sorții.

În 2005 ultima mașină asamblată  a ieșit de pe linia de producție, fabrica a intrat definitiv în faliment, iar cei 1.500 de angajați rămași au fost concediați.

Uzina ARO se întindea pe 50 de hectare, pe care zăceau în ultimii ani fier vechi, hale abandonate și terenuri întinse. Zona a devenit un punct de interes pentru brokerii imobiliari, care au cumpărat treptat zone și clădiri individuale.

Mulți români au găsit în industria autohtonă nu doar locuri de muncă ci și un motiv de mândrie națională, motiv pentru care sfârșitul companiei i-a afectat profund.