Cel mai bine vândut model KIA primeşte un facelift
Kia Motors a dezvăluit astăzi modelul îmbunătăţit Kia Sportage, cel mai bine vândut model al brandului la nivel european şi global. Noul model are elemente noi de design exterior şi interior, dar şi tehnologii noi de siguranţă şi infotainment. Sistemele de rulare sunt de asemenea, în concordanţă cu viitoarele standarde ale emisiilor.
Sistemul de propulsie avansat mild-hybrid EcoDynamics+ de 48V este prima tehnologie care va fi lansată ca parte a strategiei extinse de electrificare a sistemelor de propulsie ale brandului. Kia este primul producător care va oferi simultan consumatorilor o gama completă constând din vehicule hibride (HEV), plug-in-hybride (PHEV), complet electrice (EV) şi mild-hybrid 48V. Kia intenţionează să lanseze 16 modele cu sisteme de rulare noi până în 2025, incluzând cinci hibride noi, cinci modele plug-in-hybrid, cinci vehicule cu baterii electrice şi – în 2020 – un nou vehicul electric cu tehnologie Fuel Cell.
Kia a vândut mai mult de 131,000 unităţi ale modelului Sportage în 2017, reprezentând un sfert din vânzările totale ale brandului în Europa. Îmbunătăţirile aduse modelului Sportage includ şi modificări ale versiunii GT-Line. Clienţii din Europa vor putea primi noul model începând din trimestrul 3 al anului 2018.
Modelul Sportage oferă acum o gamă largă de motoare, incluzând noul sistem de propulsie EcoDynamics+ mild-hybrid diesel de 2.0 litri. Tehnologia EcoDynamics+ ajută acceleraţia oferind un plus de putere de la o baterie de 48-volţi şi extinde durata in care motorul este oprit cu ajutorul noului generator de pornire mid-hybrid (MHSG). Poate reduce emisiile CO2 cu până la 4% conform WLTP – Worldwide harmonized Light vehicles Test Procedure şi până la 7% conform NEDC – New European Driving Cycle (Testat conform WLTP şi transpus înapoi conform NEDC).
Motorul diesel actual de 1.7 litri CRDi (common-rail direct injection) a fost înlocuit cu noul motor eficient CRDi ‘U3’ de 1.6 litri, cel mai curat motor diesel dezvoltat de Kia până în acest moment. Noul motor diesel de 1.6 litri livrează 115 sau 136 CP, versiunile superioare de echipare dispunând de tracţiunea integrală şi transmisia automată cu dublu ambreiaj cu şapte trepe.
Acum, toate sistemele de propulsie sunt în concordanţă cu standardele de emisii Euro 6d TEMP.
Îmbunătăţirile exteriorului sportiv al modelului Sportage includ noi spoilere faţă şi spate, dar şi blocuri optice faţă şi spate redesenate şi un nou design al jantelor din aluminiu de 16-, 17- şi 19-inch. Opţiunile includ ornamente cromate şi cinci culori noi de vopsea.
Modelele ce dispun de versiunile de echipare GT Line sunt echipate cu o nouă grilă a radiatorului in culoare negru lucios şi inserţii cromate de culoare închisă pe pragurile laterale şi pe hayon. Jantele din aliaj de 19 inch GT Line au fost redesenate iar toate modelele sunt echipate cu o ţeavă de evacuare dublă şi un design revizuit al lămpilor de ceaţă LED de tip ‘ice cube’.
Interiorul a fost rafinat, dispunând acum de un design nou al volanului şi de un panou de bord revizuit, dar şi de o nouă tapiţerie în două tonuri de culoare, negru şi gri. Modelele cu versiunea de echipare GT Line sunt disponibile şi cu tapiţeria din piele în două tonuri – negru şi gri – sau opţional cu tapiţeria din piele neagră cu accente de culoare roşie.
Modelul îmbunătăţit Sportage adoptă cel mai avansat sistem de asistenţă în timpul condusului dezvoltat de Kia, ce include Smart Cruise Control cu sistemul Stop&Go, sistemul Around View Monitor ce contribuie la uşurarea manevrelor de parcare dar şi sistemul de avertizare a şoferului – Driver Attention Warning – ce combate oboseala şi lipsa de atenţie la volan. Clienţii europeni au la dispoziţie noi sisteme de infotainment cu touchscreen de 7.0 inch sau de 8.0 inch ‘frameless’.