Cea mai tare cursă de drag din lume nu este câştigată de Nissan GT-R

Autor: Andrei Ştirbu 29 sept. 2014 Știri auto
Cea mai tare cursă de drag din lume nu este câştigată de Nissan GT-R

Cei de la Motor Trend şi-au făcut un obicei din a pune una lângă alta, la linia de start, cât mai multe maşini nou apărute pe piaţă, toate pregătite pentru un americănesc drag race. Astfel, în cea de-a patra reiterare a World’s Greatest Drag Race, Golf GTi, Ford Fiesta ST şi Subaru WRX STi stau alături de nume grele, precum BMW M4, Chevrolet Camaro Z/28 şi Nissan GT-R Nismo. Nu ignora latura umoristică a situaţiei, însă nici faptul că toate acestea sunt nominalizate ca maşini care satisfac poftele şoferilor amatori de acţiune.

Dacă te întrebi cât de satisfăcător este micuţul Ford Fiesta ST, îţi explică Iulian aici

Nissan GT-R este, probabil, cea mai importantă prezenţă de aici – maşina asta este Usain Bolt-ul universului auto – şi, în acest an, rivalul serios nu ezită să se prezinte la linia de start. GT-R a participat în toate cele patru curse organizate de Motor Trend până acum şi, în primele trei, a ieşit de două ori învingător. Iar cursa de anul acesta nu i-a adus nicio modificare în palmares. Noi te lăsăm să depistezi tu rivalul serios şi, dacă ai răbdare câteva minute, să afli şi dacă nominalizarea ta a fost cea corectă. 

De asemenea, dacă eşti curios cum s-au desfăşurat cursele anterioare, îţi lăsăm aici cursa numărul 1, cursa numărul 2 şi cursa numărul 3.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide