Cea mai spectaculoasă autostradă a României – VIDEO
Pe lângă sensul giratoriu suspendat inaugurat în luna aprilie a acestui an autostrada Sibiu-Piteşti se anunţă a fi un alt proiect spectaculos de infrastructura al României. Unul din cele două trasee ale viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti presupune construirea a 116 poduri şi viaducte şi a şapte tuneluri, scrie Digi24.ro.
Autorităţile au planificat deocamdată doar o treime din traseul viitoarei autostrăzi. Aceasta va avea 30 de kilometri de şosea de mare viteză ce vor lega Piteşti de Curtea de Argeş, zonă în care se va construi 14 poduri, unul din ele urmând să măsoare 1,6 kilometri. Pe porţiunea de drum de 15 kilometri dintre Boiţa la Sibiu, se vor ridica 12 poduri şi viaducte.
Porţiunea de autostradă dintre Curtea de Argeş şi Boiţa urmează să fie stabilită în viitorul apropiat, pentru acest segment existând două variante, de 74, respectiv 78 de kilometri. În cazul în care se va alege varianta de traseu mai scurtă, vor trebui construite 90 de poduri şi viaducte şi şapte tuneluri cu o lungime totală de 6,5 kilometri.
Ministrul Transporturilor a promis că va definitiva traseul autostrăzii până luna viitoare. „Eu zic că începutul lunii iunie ne va prinde cu traseul cunoscut, ales definitiv şi vom putea să accelerăm şi mai tare ritmul atunci”, a spus Dan Costescu pentru Digi24.ro.
Mai multe informaţii puteţi afla din reportajul celor de la Digi24.