Cea mai mare temere a lui Michael Schumacher s-a adeverit

Autor: Marius Vișan 25 apr. 2019 Știri auto

Willy Webber, omul care l-a descoperit pe Michael Schumacher, a povestit temerea pe care o avea multiplul campion în legătură cu fiul său, Mick, scrie Digi24.ro. Acesta se temea că fiul ar putea ajunge la rândul său pilot.

Mick Schumacher şi-a făcut debutul luna aceasta în Formula 2, pe pista din Bahrain. El s-a clasat pe locurile 8 şi 6 în cele două curse.

Mick Schumacher a avut apoi prima sa experienţă adevărată într-o maşină de Formula 1 modernă, după ce a mai pilotat anterior monopostul cu care tatăl său a câştigat, în 1994, titlul de campion mondial cu Benetton pe circuitul de la Spa-Francorchamps (înaintea Marelui Premiu al Belgiei din 2017).

Chiar dacă specialiştii îl văd în următorii ani în Formula 1, se pare că tatăl său nu a vrut să ajungă pilot.

„Am fost de câteva ori pe circuit atunci când Michael l-a adus pe Mick să facă primii paşi în motorsport. Am avut impresia că se temea ca fiul său să ajungă pilot şi că încerca să îl convingă pe Mick în acest sens. Dacă ar fi reuşit, ar fi fost fericit”, a spus Willy Webber, omul care l-a descoperit pe „Schumi”, în Motosport-Total.

Cel mai titrat pilot din istoria Formulei 1 a împlinit 50 de ani pe 3 ianuarie 2019

Până acum nu a fost făcut niciun anunţ oficial privind starea neamţului, dar conform zvonurilor, Schumacher nu mai e ţintuit la pat şi nici nu mai depinde de aparate pentru a rămâne în viaţă.

După ce s-a lovit grav la cap în timp ce schia în staţiunea Meribel din Alpii francezi, Michael Schumacher a fost transportat de urgenţă la spitalul din Grenoble. La mai puţin de 24 de ore de la accident, Schumacher a fost operat pe creier, pentru înlăturarea cheagurilor de sânge. Medicii au efectuat două intervenţii, după care au decis să-l pună pe fostul pilot în comă indusă, pentru a-i proteja creierul.

Cum s-a produs accidentul? Schumacher ar fi lovit o piatră îngropată în zăpadă, a fost aruncat la trei metri deasupra pârtiei, după care a aterizat într-o zonă presărată cu alţi bolovani. Chiar dacă purta o cască de protecţie, Schumacher a rămas inconştient. Pe 16 iunie 2014, „Baronul Roşu” a fost scos din comă şi externat de la spitalul din Grenoble. Familia a decis să-l mute în Elveţia, la spitalul universitar din Lausanne.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide