Documentaţia pentru Contractul destinat proiectării şi execuţiei secţiunii 4 a Autostrăzii Piteşti-Sibiu a fost trimisă joi la ANAP pentru verificare şi validare, anunţă, într-un comunicat, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)
După finalizarea acestei etape, Contractul pentru proiectare şi execuţie va putea fi postat pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice), pentru ofertare.
Citeşte şi Noul motor pe benzină care-i va face pe iubitorii de diesel să nu mai doarmă noaptea, vine în 2019
Potrivit CNAIR, proiectarea acestei secţiuni ar urma să dureze 16 luni iar execuţia lucrărilor 44 de luni. Perioada de garanţie pentru calitatea lucrărilor, stabilită prin documentaţie este de minim 60 de luni.
Secţiunea 4 a Autostrăzii Piteşti-Sibiu, este cuprinsă între localităţile Tigveni şi Curtea de Argeş şi are o lungime de 9,86 km, din care 1,35 km de tunel, care vor fi construiţi în zona de traversare a dealului Momaia.
„În acest moment se află în procedură de elaborare documentaţiile pentru loturile 2 şi 3 ale acestei autostrăzi”, precizează CNAIR.
Anul trecut au fost scoase la licitaţie contractele pentru proiectarea şi execuţia loturilor 1 şi 5 ale autostrăzii Piteşti-Sibiu, iar la ora actuală ofertele se află în faza de evaluare.