Ce spune un psihiatru despre felul în care conduci. Are agresivitatea la volan o explicaţie în subconştient? Totul despre cum circulă şoferii români şi ce maşini aleg în funcţie de personalitatea individuală

Am vrut să aflăm un lucru şi ni s-a deschis o poartă cât aia de fotbal. Una a cunoaşterii sinelui şi a şoferului cu tot cu alegerile lui. Ne-am simţit ca la psihiatru şi ne-am dat seama că nu tot ceea ce credem noi e aşa sau altfel. Părerile noastre sunt „prea” paralele cu adevărul şi emise cu un subiectivism care nu are ce căuta într-o judecată sinceră. Din acest motiv, Gabriel Diaconu – rocker şi psihiatru, psihiatru şi rocker  –  ne-a pus la punct cu mai multe puncte de vedere. Echilibrate, sinceră, din studii şi experienţa personală. Am învăţat după acest interviu să nu ne pripim cu arbitrajul, să nu lapidăm primul venit-primul greşit şi să mergem mai departe pe drumul nostru. România nu-i rea, nu toţi cei care conduc maşini scumpe şi arată a cocalari sunt cocalari şi mult mai multe mai jos că deja facem pe deştepţii şi nu e cazul. 

1.    Dincolo de banii pe care îi are, de ce îşi cumpără un om o limuzină cu 500 de cai putere atât timp cât el stă în spate cu laptop-ul, iar şoferul oricum nu-l duce cu 200 km/h pe viraje? Pornim de la un adevăr: statement-ul de bani şi putere se vede “pe afară”, nimeni nu ştie că motorul scoate 100 sau 500 de cai. Indiferent de averea proprietarului, nouă ni se pare ilogic atât timp cât nu conduce el maşina.

Există un banc pe care nu-l spun niciodată bine dar care sună cam aşa: El şi ea la restaurant. Ea îl confruntă cu faptul că are o relaţie cu secretara. El se apără. Ea face o criză de gelozie, îl ameninţă că divorţează. Când colo intră şeful lui la braţ cu o tânără foarte…arătoasă. Cine e doamna?  – întrebă nevasta – Soţia cumva? Să vadă şi el ce porc eşti. Soţul răspunde ”nu e soţia, e amanta”…la care nevasta se uită mai atent după care conchide: ”a noastră e mai frumoasă”. 

Vine un punct dincolo de care nu contează să conduci tu bolidul, cât să fii plimbat într-un bolid. Ţi-ai permis şi scula, ţi-ai permis şi sluga. Din aceleaşi motive magnaţii au private jets. Ar putea mai bine să meargă şi cu un turbo-prop cu elice modificat cu canapele luxoase. Ideea e să aibă parte de ceea ce specialiştii în neuromarketing numesc ”full experience”. Şoferul de care vorbeşti nu e un pârlit de taximetrist (fără ofensă la adresa taximetriştilor). E un om de încredere. E plătit de multe ori mai mult decât un medic, sau un bucătar. E falanga invizibilă. E un altfel de selfie-stick. E acel accesoriu al cărui sens nu e să conducă maşina, cât să deschidă portiera. Maşina e un autentic uter regal, conferă filiaţie când te dai jos din ea. Şi şoferul e acel pater semper incertus, dar care te scoate la iveală dintr-o monstruozitate rasată.

2.    De ce, în România, majoritatea conducătorilor de maşini scumpe sunt genul omului “mai puţin” educat civic şi şcolit?

Până la proba contrarie afirmaţia e un truism. Oamenii de care vorbeşti putem cel mult spune că au, sau conduc, maşini ”odată, pe vremuri” scumpe. Piaţa de butaforie auto e pe cât de fertilă pe atât de înşelătoare. În Albania sunt mai multe Mercedes-uri decât măgari, în Muntenegru fiecare muntenegrean afişează un Golf, până şi şaretele au capace nemţeşti. Cine conduce o maşină scumpă, în care a investit suma aferentă când a cumpărat-o de la reprezentanţă, este şcolit (nu neapărat posesor de diplomă), şi merită respect pentru că a avut bani ieftini de-o maşină scumpă. Cred că procentul de antisociali într-un vehicul premium nu e statistic mai mare decât borfaşi care circulă într-un automobil mid-range. Cred doar că sunt mai vizibili. În fapt criminalitatea, analfabetismul şi spiritul disocial tind să agrege jos, unde e mai şmecher ăla cu permis de conducere şi cam atât. 

3.    Îţi induc marca, modelul, tipul, puterea, valoarea maşinii, un anumit comportament la volan?

Da, dar nu în orice context şi nu cu orice consecinţă. La plecarea de la semafor probabil că un proprietar de 4×4 n-are vreo tresărire, la fel cum pe şanţuri un conducător de coupe nu suferă cu piciorul pe acceleraţie. Cine e conştient de valoarea maşinii tinde să fie blând cu ea, mă gândesc, dar am întâlnit şi oameni pe care însuşi şofatul îi face să fie agresivi, exhibaţi şi transformaţi profund faţă de poziţia de pieton. Cred că, după vin, condusul auto relevă dedesubturile cele mai subtile ale omului. Probabil că în alegerea unui partener de viaţă ar merita să-l treci a) printr-o beţie respectiv b) printr-un drum prin trafic. Şi-apoi ai şti. 

4.    Care este după părerea ta metoda eficientă de educare a participantului român la trafic (şofer, pieton, biciclist şamd) şi de ce?

Voi aţi avut mi se pare o campanie foarte mişto cu bizonii în trafic (n.r. – nu, nu am fost noi). Puternic, penetrant, rezonant. După asta s-au rărit dramatic de mult (dar n-au dispărut) claxoanele în citadelă. Eu nu văd nimic ”român” în participantul la trafic. Mai degrabă văd diferenţe între cei din zone puternic urbane şi provinciali, pentru care anumite lucruri sunt complet ieşite din comun, din care pricină stres-ul la volan pentru ei e mult mai prezent. O politică intra-urbană de tip ”cercuri” în care să plăteşti pentru acces mi se pare obligatorie, mai ales când vine vorba de zonele înalt circulate. La fel cum nu mi se pare normal să ai un puşti proaspăt posesor de maşină şi permis cu acces la autorută. Educaţia se face prin repetiţie. Condusul e o activitate practică. Polologhia teoretică nu-ţi creşte nici dibăcia, nu-ţi scade nici timpul de reacţie. Şi cu siguranţă nu conduci mai înţelept. Îmi place conceptul de condus defensiv al lui Titi Aur. Nu comentez mai mult pentru că nu-mi place nici reclama gratuită. 

Continuarea interviului în pagina următoare