Ce se întâmplă dacă înlocuiești roțile unei mașini cu discuri de fierăstrău circular

Publicat: 31 01. 2020, 13:38
Actualizat: 31 01. 2020, 13:40

Doi finlandezi nebuni au vrut să vadă ce se întâmplă dacă înlocuiești roțile unei mașini cu discuri de fierăstrău circular.

Intră în Galeria FOTO

Lauri și Anni Vuohensilta  sunt un cuplu de vlogeri finlandezi care au două canale de Youtube –  Hydraulic Press Channel and Beyond the Press. În ultimele lor videoclipuri, cei doi au înlocuit roțile mașinii lor, un break Subaru, cu discuri de fierăstrău circular pentru a vedea ce se poate întâmpla.

Primul test s-a desfășurat pe suprafața înghețată a unui lac din apropierea casei lor. După o pornire ceva mai greoaie, cei doi au descoperit că discurile de fierăstrău circular se descurcau destul de bine la traversarea întinderii de gheață.

„A fost un proiect cu adevărat amuzant, iar roțile noastre au funcționat surprinzător de bine. Mă așteptam să se rupă sau să distrugă mașina, dar se pare că sunt perfecte. Mașina nu dispune de control al tracțiunii  sau alte sisteme care să ne pună probleme. Singurul inconvenient a fost că prima treaptă a cutiei de viteze era prea lungă, așa că motorul nu avea suficientă putere să plecie la turații scăzute”, au declarat soții Vuohensilta.

Aceștia au realizat și un videoclip de follow-up la topirea zăpezii, de această dată pe macadam. Ca bonus, finlandezii au încercat puterea lamelor de fierăstrău pe diverse lucruri pe care au încercat să le distrugă trecând peste ele cu mașina. Distracția a fost la fel de mare, chiar dacă lucrurile nu au mersa la fel de bine ca pe gheață. Motivul a fost că „roțile” au fost foarte înguste, astfel că adesea au intrat adânc în pământul moale, iar mașina a avut nevoie de tractare pentru a ieși din impas.