Ce probleme are Dacia Logan după 200.000 de KM? Cât rezistă un motor cu revizii la 30.000 de KM – VIDEO

Autor: Radu Țuțulan 26 iul. 2023 Știri auto

Un român a decis să facă un vlog în care să vorbească despre problemele ce apar la Dacia Logan după 200.000 de kilometri parcurși pe drumurile de la noi. Rezultatul l-a uimit atât pe el, cât și pe mulți dintre cei care au aflat concluzia testului.

Prima Dacia Logan a ieșit pe porțile fabricii de la Mioveni în 2004, iar de atunci compania a comercializat milioane de unități la nivel mondial. Cel mai de succes model al Dacia s-a dovedit și unul foarte robust, cu care poți parcurge sute de mii de kilometri fără griji.

Un clip postat pe canalu de YouTube Silviu despre masini a atras deja peste 50.000 de vizualizări, după ce a detaliat ce probleme are Dacia sa Logan după ce a parcurs aproape 200.000 de kilometri cu ea. Mașina, cu motor 0.9L benzină și transmisie pe lanț, a fost cumpărată în 2019 și folosită la firmă pentru a căra aproape zilnic greutăți cu ea, ce depășeau 400-500 de kilograme.

Reviziile le-a făcut la 30.000 de kilometri, uneori chiar și mai mult, în ciuda celor care l-au sfătuit să le facă la cel mult 10.000 de kilometri. Ba mai mult, după primii 1.000 de kilometri și-a montat o instalație GPL pe mașină.

Ce probleme a avut Dacia Logan

”Majoritatea reparațiilor au constat în schimbarea de ulei și filtre și ceva reparații la instalația de gaz. Efectiv nu s-a stricat nimic la mașină. Am făcut 200.000 de kilometri, cu revizii la 30.000 de kilometri, mașina merge încă foarte, foarte bine”, a spus Silviu, care i-a uimit cu acest rezultat pe mulți dintre cei care i-au urmărit clipul.

Mai mult, șoferul a spus că a folosit de fiecare dată un ulei ieftin (Elf 5w40), considerat de mulți de slabă calitate, dar care s-a dovedit că nu a afectat absolut deloc motorul mașinii.

Câți bani a economisit

”Eu cu mașina aceasta am făcut 6 revizii, deci am economisit 12 revizii în 200.000 km. Dacă aș fi făcut la 10.000 km schimbul de ulei, ar fi trebuit să dau în plus 48.000 de lei. Sunt în jur de 300-400 de lei la o revizie. Înseamnă o economie de 1.000 de euro în 200.000 km. Și mașina nu are absolut nimic, merge perfect”, a mai spus bărbatul.

Acesta e de părere că acele așa-zise uleiuri bune care prelungesc viața motorului nu oferă o diferență semnificativă. Poate doar în cazul mașinilor care ajung să parcurgă 900.000 – 1.000.000 de kilometri s-ar simți, dar în realitate, puține Loganuri ajung la acest rulaj.

Când ar trebui vândut Loganul

După ce a deținut mai multe Dacia Logan, unul cu motor de 1.0L și altul cu motor de 1.4L, Silviu e de părere că acest model de mașină ar trebui vândut când ajunge la 200.000 de kilometri.

”Celălalt Logan, cu motor 1.0L, l-am ținut mai mult. Și după 200.000 km au început să pice o groază de piese”, a spus acesta.

Însă, primul model Logan pe care l-a avut, nu a avut nicio problemă mecanică semnificativă nici măcar la 600.000 de kilometri parcurși. Principala problemă a reprezentat-o, în cazul acestuia, caroseria, care a început să se dezintegreze.

VIDEO

Sursa video: Silviu despre mașini / Youtube


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Captură video Youtube / Silviu despre masini


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide