Ce pedeapsă primesc șoferii pentru fugă de la locul accidentului? Sunt situații când e legal

Autor: Radu Țuțulan 09 iun. 2024 Știri auto
Ce pedeapsă primesc șoferii pentru fugă de la locul accidentului? Sunt situații când e legal

În cazul în care un conducător auto este implicat într-un accident de circulație, are obligația de a opri și, dacă e cazul, să anunțe poliția. Fuga de la locul accidentului se pedepsește cu închisoarea, dar sunt situații în care această faptă nu e considerată încălcare a legii.

Fie că e un accident grav, fie doar o mică tamponare, orice eveniment rutier trebuie raportat.

De asemenea, când un șofer e implicat într-un accident, trebuie să oprească și să verifice starea de sănătate a tuturor persoanelor implicate în accident, șoferi, pasageri sau pietoni.

Apoi, în funcție de gravitatea evenimentului, trebuie chemată poliția, ambulanța, pompierii, sau se poate încheia o înțelegere amiabilă.

Diferența între un accident grav și un accident ușor de circulație

Accidentele grave de circulație sunt considerate toate evenimentele rutiere în urma cărora au rezultat victime omenești. Adică persoane rănite sau decedate. Nu se face diferența între persoană rănită grav sau ușor.

De asemenea, și accidentele în care sunt implicate mai mult de două vehicule, fără a rezulta rănirea unei persoane, pot fi încadrate la evenimente grave.

În niciuna dintre aceste situații nu poate fi încheiată o constatare amiabilă. Deci, obligatoriu trebuie chemată poliția pentru a face o cercetare la fața locului.

Dar, dacă mașinile se pot deplasa și nu sunt persoane rănite, atunci se poate merge la poliție pentru a se face constatarea.

De asemenea, în cazul accidentelor care au dus la distrugerea de bunuri, trebuie notificată poliția.

Ce pedeapsă primesc șoferii pentru fugă de la locul accidentului?

Conform legii, părăsirea locului accidentului fără a avea încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea la locul faptei, e considerată infracțiune.

Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 2 ani la 7 ani.

Aceeași sancțiune e prevăzută și în cazul persoanei care modifică sau șterg urmele unui accident de circulație soldat cu decese sau vătămări corporale.

În ce situații nu se consideră fugă de la locul accidentului

Totuși, pentru că legea face distincția între accidente ușoare și grave, sunt situații când e legal să părăsești locul unui eveniment rutier.

Astfel, dacă accidentul s-a soldat numai cu pagube materiale, atunci nu e obligatoriu să ceri intervenția poliției.

Sau, dacă șoferul decide să transporte o persoană rănită la spital, are voie să plece. Dar este obligat să revină la locul accidentului în cel mai scurt timp posibil.

Nici cei care conduc vehicule de intervenție (ambulanță, mașină de pompieri, de poliție, etc.) nu trebuie să aștepte sosirea autorităților, în cazul unui accident. După terminarea misiunii, însă, au obligația de a se prezenta la unitatea de poliție care anchetează accidentul pentru a întocmi documentele de constatare.

De asemenea, în cazul în care în accident e implicat un pieton și victima părăsește locul faptei, șoferul poate pleca. Dar conducătorul auto trebuie să anunțe imediat cea mai apropiată unitate de poliție.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: unsplash.com


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide