Ce pățești dacă parchezi pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități
Vedem în fiecare zi astfel de imagini – mașini parcate ostentativ în ușa supermarketurilor, pe locurile rezervate pentru persoane cu handicap. Aroganța în acest caz se poate dovedi extrem de scumpă. Iată ce pățești dacă parchezi pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități.
Românii își iubesc propriile mașini extrem de mult. Atât de mult încât să nu le împrumute nici celui mai bun prieten. Și pentru că și le iubesc atât de mult, nu suportă să le știe la o distanță mai mare de 10 metri de propria persoană. Merg la serviciu? Dacă se poate să parcheze mașina în fața intrării este minunat. La fel și când ajung acasă. La cumpărături? Dacă se poate, cât mai aproape de ușa magazinului. Chiar dacă asta înseamnă să lase mașina aproape pe banda a doua a unui bulevard. Dacă nu se poate nici așa, pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități, că tot sunt libere.
Totuși, cei care ocupă locurile speciale pentru persoane cu handicap trebuie să știe că riscă sancțiuni drastice. Legea a fost recent schimbată în sensul creșterii amenzilor aplicate pentru această contravenție. Iar acestea se aplică destul de frecvent, după cum au descoperit, culmea!, chiar polițiștii. S-a întâmplat recent la Suceava, un județ în care polițiștii stau cu ochii pe colegii lor pentru a-i ajuta să devină vedete naționale. Probabil în urma scandalului cu permise și certificate de înmatriculare, rămas în conștiința populară sub denumirea de „mită în lighean”.
Parchezi pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități? Pedeapsa este drastică
Ei bine, dacă până anul trecut amenda pentru ocuparea fără drept a locurilor rezervate persoanelor cu dizabilități se pedepsea cu o amendă modică (între 1.000 și 2.00 de lei), o modificare a legislației a crescut acest prag semnificativ. Astfel, potrivit legii 145/2020, cei care parchează pe locurile rezervate pentru persoanele cu dizabilități riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 10.000 de lei, precum și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.
Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor celor care ocupă un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap se fac de către agenții de circulație sau de către personalul de control cu atribuții în acest sens. În plus, angajatorii care au salariați cu handicap au și obligații față de aceștia (acces la locuri de parcare speciale, program de lucru adaptat etc). În cazul în care nu le vor respecta vor putea fi sancționați cu până la 50.000 de lei.