Robert Pattinson a fost desemnat cel mai atractiv bărbat din lume, în urma unor măsurători și analize efectuate de un estetician britanic. Robert i-a devansat pe Bradley Cooper și Brad Pitt.
Actorul britanic în vârstă de 33 de ani a fost evaluat cu un punctaj de 92,15 al perfecțiunii fizice. Este punctajul acordat de un medic estestician din Londra, Julian De Silva, care i-a notat cu note mai mici pe “Superman” Henry Cavill (91,64% ), pe Bradley Cooper (91,08%) și pe Brad Pitt (90,51% ).
Puțini știu însă, că Robert Pattinson este pasionat de mașini, dar nu de cele mai noi dintre ele. Starul din Twilight a condus un Chevrolet Silverado din 2001, un pick-up de culoare roșie, în urmă cu aproximativ 10 ani. „Este mare, este practic, este tot ce îmi trebuie”, era descrierea simplă a modelului făcută chiar de cel aflat la volan.
În garajul actorului, a ajuns și un Porsche Boxster de culoare verde, care accelera de la 0 la 100 km/h în 4,7 secunde.
În urmă cu cinci ani, Pattinson conducea un BMW E30 decapotabil. “Am crezut că o să mor în mașina aia, era într-o stare precară. Mi-am dat seama că nu merită riscul”, a mărturisit acesta după ce a renunțat la BMW-ul din 1989.
Surprinzător, englezul a spus în repetate rânduri că nu știe să conducă. “Chiar nu știu, este înfricoșător”, sunt cuvintele actorului.