Ce mașina a testat Ianis Hagi înainte de ieșirea din starea de urgență – FOTO

Autor: Marius Vișan 15 mai 2020 Știri auto

Povestea de dragoste dintre Ianis Hagi și BMW merge mai departe. Dacă acum aproximativ un an de zile, la întoarcerea de la Campionatul Euro U21, Ianis a primit un BMW i8 Coupé (culoarea Protonic Frozen Yellow) pentru deplasările sale prin ţară, acum câteva zile aflăm că tânărul jucător a atestat un alt model BMW cu mulți cai putere – BMW X3 M Competition. SUV-ul dispune de un motor ce produce 375 kW/510 CP.

Galerie foto

Anunțul a fost făcut de pagina de Facebook Automobile Bavaria pe data de 13 mai, cu puțin timp înainte ca România să iasă din starea de urgență.

Ianis Hagi a testat un BMW X3 M Competition

Modelul BMW X3 M Competition a debutat anul trecut cu cel mai puternic motor pe benzină, cu şase cilindri dispuşi în linie, ce a echipat vreodată un automobil BMW M.

Propulsorul cu tehnologie M TwinPower Turbo generează o putere maximă de 353 kW/480 CP la o capacitate de 3,0 litri. Versiunea motorului biturbo dezvoltată special pentru BMW X3 M Competition crește nivelul puterii  la 375 kW/510 CP.

Noul motor este combinat cu o transmisie M Steptronic cu opt trepte, cu Drivelogic, şi utilizează noul sistem de tracţiune integrală M xDrive, care şi-a făcut debutul la BMW M5. Sistemul M xDrive are o orientare spre puntea spate şi oferă clienţilor BMW X3 M două moduri de condus cu tracţiune integrală.

Sprint 0 – 100 km/h în doar 4,1 secunde

Interacțiunea controlată central dintre M xDrive și diferențialul M activ de pe puntea spate permit sistemului de tracţiune integrală să împartă puterea motorului între cele patru roți după cum este necesar pentru a furniza tracțiune, agilitate și stabilitate direcțională optime. BMW X3 M Competition sprintează de la 0 la 100 km/h în doar 4,1 secunde.

Cu trei setări ce pot fi selectate prin atingerea unui buton, amortizoarele controlate electronic ale suspensiei specifice M permit atât un confort excelent în utilizare cotidiană, cât şi contact foarte direct cu drumul, cu mișcări reduse ale roților şi caroseriei. Pentru frânare, modelele dispun de discuri ventialte și perforate cu un diametru de 395 mm pe față şi 370 mm pe spate cu o construcţie specială M.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Automobile Bavaria / Facebook


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide