Ce cred românii despre depășirea vitezei legale. Un sfert dintre decese sunt provocate de viteză

Publicat: 28 07. 2021, 18:38
Actualizat: 28 07. 2021, 18:38

Cei mai mulți șoferi români sunt de părere că autoritățile nu fac suficient pentru a reduce numărul accidentelor rutiere provocate de viteza excesivă. Cu toate acestea, o largă majoritate depășește viteza legală, arată un sondaj realizat de Asociația Pentru Promovarea Asigurărilor (APPA) în cadrul campaniei „Fii treaz la volan”. Iată ce cred românii despre depășirea vitezei legale.

Intră în Galeria FOTO

60% dintre şoferii care au participat la sondajul de specialitate au afirmat că viteza excesivă sau depăşirea vitezei legale reprezintă un risc crescut pentru siguranţa rutieră. Cu toate acestea, patru şoferi din zece depăşesc aproape zilnic viteza legală, în special pe drumurile din afara localităţii. Cei mai mulţi şoferi depăşesc, de obicei, viteza legală în afara localităţii (66%), dar un şofer din patru (26%) declară că face acest lucru când are ocazia, indiferent dacă este în localitate sau în afara acesteia. Principalul „motiv” pentru depăşirea vitezei legale, ales de 40% dintre respondenţi, este faptul că „limitele de viteză sunt prea mici”.

Întrebaţi ce efecte consideră că ar avea interzicerea radarelor neinscripţionate asupra siguranţei rutiere în România, 43% dintre conducătorii auto au subliniat că acest lucru ar avea efecte negative, în timp ce trei din zece intervievaţi nu pot evalua impactul unei astfel de măsuri. De altfel, mai mult de jumătate dintre participanţii la sondaj (53%) nu îşi doresc interzicerea radarelor neinscripţionate în ţara noastră.

Ce cred românii despre depășirea vitezei legale: Limitele de viteză sunt prea mici

Numeroase studii au demonstrat că, atunci când limitele de viteză sunt scăzute, viteza medie de deplasare pe drumurile respective scade, ceea ce conduce la o reducere a numărului de persoane decedate în urma accidentelor.

„Un exemplu este iniţiativa de succes de reducere a limitei de viteză de la 90 km/h la 80 km/h pe drumurile rurale din Franţa. O evaluare a arătat că această msură a condus la salvarea a 349 de vieţi în primele 20 de luni de la implementarea măsurii (CEREMA, 2020). În Toronto (Canada), numărul pietonilor decedaţi în urma accidentelor a scăzut cu 67% pe străzile unde limita de viteză a fost redusă de la 40 la 30 km/h (Fridman et al., 2020)”, menţionează APPA.

Campania „Fii treaz la volan!” este iniţiată de APPA şi se derulează cu sprijinul Poliţiei Române, Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).