Ce amendă riști dacă dacă ai în mașină trusă medicală și extinctor expirate
Conform Codului Rutier, toate mașinile care circulă pe drumurile publice din România sunt obligate să aibă trusă medicală și extinctor. Chiar dacă le ai pe ambele în portbagaj, inclusiv triunghiurile reflectorizante, la un control de rutină al Poliției Rutieră poți să primești, totuși, amendă. În ce situație este posibil un astfel de scenariu nedorit îți vom spune în cele ce urmează.
Ce amendă primești dacă trusa medicală și extinctorul sunt expirate?
INTRĂ ÎN GALERIA FOTO
În conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducerea unui autovehicul care nu are în dotare trusă medicală, stingător pentru incendii și triunghiuri reflectorizante omologate constituie contravenție.
La articolul 8 din actul legislativ se precizează că pentru a fi conduse pe drumurile publice, fiecare autovehicul, tractor agricol sau forestier și tramvai trebuie sa fie dotat cu trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante și un stingător de incendiu, omologate.
România este doar una dintre cele trei țări membre ale Uniunii Europene în care pachetul legislativ, așa cum este el cunoscut, este obligatoriu prin lege.
Așadar, lipsa unuia dintre aceste obiecte sau a întregului kit se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni. Astfel, șoferul în culpă primește patru sau cinci puncte penalizare și o amendă de la 580 la 725 de lei. Mai există, însă, o situație în care conducătorul auto este pasibil de amendă.
Mulți dintre șoferii români nu cunosc nici acum faptul că atât trusa medicală auto, cât și extinctorul au termene de valabilitate. Dar, câți dintre noi și verificăm acest lucru?
În general, lucrurile din interiorul trusei medicale nu au termen de valabilitate. Dar, dacă ai ghinionul să dai peste un polițist plin de zel, sigur îți vei lua amendă. Această omisiune este considerată de polițiști tot contravenție. Amenda va fi și în acest caz cuprinsă tot între 580 și 725 de lei.
De aceea, îți recomandăm să verifici termenul de valabilitate atât al trusei sanitare, cât și al extinctorului. Dacă unul dintre aceste obiecte nu e conform cu legea, cumpără unul nou.
Preţul unei truse medicale pornește de la 30 de lei, iar un extinctor costă în jur de 60 de lei. Întregul pachet legislativ are un preț cuprins între 70 și 120 de lei.